Dana, fosta soție a lui Ionel Ganea, declarații cutremurătoare după ce actuala parteneră a acestuia a cerut ordin de protecție: „Nimeni nu are dreptul să lovească”

Dana, fosta soție a lui Ionel Ganea  a vorbit cu jurnaliștii de la CANCAN.RO despre situația incredibilă în care se află fostul atacant, după ce actuala parteneră a sa a cerut ordin de protecție în scopul prevenirii combaterii violenței în familie.

Anul trecut, în august, Ionel Ganea divorța de Dana Iaru, femeia cu care are doi copii, iar în octombrie, chiar de ziua fiicei sale, ajungea, din nou, la Starea Civilă. S-a însurat cu Monica Maria, o brunetă de 36 de ani, medic stomatolog, cu care fostul atacant se afișa deja înainte ca separarea de soție să devină oficială.

Totuși, în luna aprilie, Monica a solicitat ordin de protecție față de soț, la Judecătoria Făgăraș.

Dana Iaru, fosta soție a lui Ionel Ganea, declarații după ce actuala soție a fostului jucător a cerut ordin de protecție

Mai tânără cu 11 ani față de Ionel Ganea, bruneta ar fi trecut prin momente de coșmar, aceleași care au împins-o și pe Dana Iaru să divorțeze de fostul internațional. În ultimul moment, actualul antrenor ar fi reușit, totuși, să o înduplece pe soția lui să renunțe la cerere, scrie CANCAN.RO.

„Pot să spun doar că îmi pare rău pentru ea, ca femeie și mamă, nimic mai mult. Indiferent ce se întâmplă într-o căsnicie, nimeni nu are dreptul să lovească. Noi, femeile, nu suntem născute să fim lovite. Orice femeie care o să fie cu el o să aibă aceeași soartă ca a mea”, a declarat Dana Iaru pentru sursa citată.

 

Publicat: 09 05. 2021, 22:40