Daniel Ghiță, replică pentru CTP: „Să le arătăm că nu pot să treacă peste noi”. Tagul „SuntCrestinNuVita” + Ce spune despre înmormântarea lui Emi Pian
Daniel Ghiță, luptător K1, a fost în trecut membru al Partidului România Unită și acum deschide lista de candidați PSD pentru Camera Deputaților, la Ilfov. Alegerile vor avea loc la data de 6 decembrie. „Samuraiul Sălbatic” se remarcă prin postările pe rețelele sociale, iar acum are un mesaj privind credința, ca o replică pentru CTP.
Cristian Tudor Popescu l-a catalogat drept „șarlatan” pe Patriarhul Daniel, după ce acesta din urmă a amintit de restricțiile impuse de către comuniști, înainte de Revoluție.
Ghiță a comentat despre situație. Redăm mesajul luptătorului K1, așa cum a fost postat pe contul său oficial de Facebook:
„Mă gândeam ce bărbați mai are România, când unii ne atacă religia și noi nu facem nimic!? Unde sunteți vedetelor? S-a supărat toată presa pe mine că nu am dorit să fac niciun comentariu negativ la înmormântarea lui Emi Pian! Dumnezeu să-l ierte. Am refuzat categoric!
Știți de ce? Mă uitam și îi admiram pe toți cum s-au impus, iar mesajul lor a fost: voi nu ne luați priveghiul, nu ne luați tradiția noastră, noi ne luăm rămas bun așa cum este tradiția noastră! Plângem și ne înmormântăm mortul!
Stătea drepți #VelaVuvuzela cu toată Poliția Româna, umiliți in genunchi. Negociau noaptea ca milogii in Biserică!!
Și asta pentru că ei au luat atitudine!Ați înțeles? Cu românii pot să facă ce vor, să îi închidă, să îi umilească, amendeze, să le interzică orice: noi executăm! Cu rromii nu se poate, că ei își dau viața pentru tradiția lor!”.
Daniel Ghiță: „Știți cine m-a contactat să se ofere voluntar la campania împotriva defrișărilor?”
„Înjura toată lumea atunci, că uite, ei au voie! Nu, ei nu au lăsat niște politruci ca Manciu, fără studii, să le dicteze cum să-și plângă mortul. Ati înțeles mesajul?
În timp ce românii erau amendați și hărțuiți, terorizați, se defrișa toată România! Stați în case, doar hoții au voie! Care dintre voi, persoanele publice, vedetele noastre, aveți curajul să vă declarați creștini, și să o spuneți public? Haideți să facem o demonstrație de forță și să afirmăm: sunt creștin și vreau să mor creștin! Ca să le arătăm useriștilor și CTP-iștilor că nu pot să treacă peste noi!
Care aveți curajul #fărăfrica? Aveți curajul sau doar postăm pe FB despre modă și vacanțe? Când a fost campania Icebuket, toate vedetele din România erau prezente, dar la demonstrațiile împotriva defrișărilor nu s-a alăturat nicio vedetă! Daniele, nu dorim să deranjăm! Pe FB toți sunt civici, lupta, caritabili.
Nu, știți cine m-a contactat să se ofere voluntar la campania împotriva defrișărilor: Alex Bodi! Nu mi-a venit să cred. Contează ăia care se oferă, fără să-i intrebi. Daniele, pot să ajut? Sunt prezent. Deci mai avem bărbați adevărați. Sau nu?”, a continuat acesta.
Daniel Ghiță: „Tag #FărăFrică #SuntCrestinNuVita”
„Mai avem vedete și persoane publice care sunt creștini și îl iubesc pe Dumnezeu?De ce vă este frică să va apărați credința? #FărăFrică Întrebati idolii vostri și cereți să vă spună, public, dacă susțin credință noastră, dacă se declară creștin. Tag #FărăFrică #SuntCrestinNuVita
Florentin Pandele întreba azi la o emisiune dacă mai sunt bărbați in România? Sunt, doar ca trăiesc in frica: sa nu îmi fabrice DNA un dosar,vine ANAF pe firme, SRI, ca dacă vorbești adevarul vine #Binomul cu presa plătită, și nu mai te judeca judecătorul, ca te condamna direct experții in platourile TV!
Eu, Ghita Daniel, m-am născut creștin, sunt botezat, și vreau să mor creștin. Îngropat crestinește, cu traditiile noastre, priveghi și slujbă.
Sunt #CREȘTIN și o declar #FărăFrică
Tu? Dacă ești scrie aceste doua cuvinte. Nihil Sine Deo”, a încheiat Daniel Ghiță.