Dănuț Lupu face prăpăd pentru ceilalți deținuți: acuză că pușcăriașii sunt marginalizați și îl atacă și pe preotul penitenciarului!
Fostul mijlocaș român a ieșit de după gratii la începutul lunii martie, după ce a fost închis vreme de jumătate de an.
Lupu a vorbit despre condiția unora dintre deținuții pe care i-a întâlnit și a precizat că unii dintre ei nu se descurcau nici măcar să citească ora pe ceas.
„Aveam doi care aveau ceas la mână și îi întrebam cât e ceasul. Îmi spuneau: «Nenea Lupu, nu te supăra pe mine, nu știu cât arată, uită-te, tu!». Dar el avea ceas la mână.
În România sunt și foarte mulți oameni necăjiți, amărâți, dar sunt și mulți care nu știu să citească, să scrie. Nu-i ajută nimeni cu nimic… Înainte, în penitenciar mai făceau niște cursuri de lăcătuș, de mecanic, de sudor. Făceau niște cursuri. În momentul ăsta nu face nimeni nimic pentru deținuți. Nimic, nimic!
La biserică se ducea doar cine voia. Să mă scuze și părintele, dar eu până în februarie n-am auzit să ne cheme la biserică. Am fost de două ori. Cu toate că biserica era ortodoxă, eu catolic, dar nu contează, tot biserică e.
Am avut un curs să învățăm ce înseamnă Dragobetele. Interesant… Mulți nici nu știu să citească, dar îi duce la cursuri. Le scriam noi sau alții. Eu am fost la toate cursurile, n-am ratat niciunul. Câștigai zile. Am mai fost și monitor sportiv. Am câștigat două săptămâni în cele șase luni. Ce făceam? Jucam tenis cu piciorul cu băieții. De la două la cinci noi jucam tenis”, a spus Dănuț Lupu, conform GSP.
„Din ce știu eu, nu prea ar fi vrut să primească foarte multe vizite. Știu că Răzvan, băiatul lui, ține legătura. E la noi la club, la echipa de Liga 3. Eu cred că familia ar fi trebuit să fie alături de el. Am primit un mesaj de la el de ziua mea de naștere, i-am dat și eu în februarie de ziua lui.
Dănuț știe că respectul pe care eu i-l port nu poate fi pus la îndoială. Îl respect datorită vârstei, datorită faptului că atunci când am venit la Dinamo m-a ajutat destul de mult. Da, am vorbit cu el o singură dată la telefon (n.r. după ce s-a eliberat). Nu cred că are de ce să fie supărat pe mine, respectul rămâne același. Nici nu eram două persoane foarte apropiate”, a declara Ionel Dănciulescu, la EXCLUSIV DINAMO.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER