„Dar din dar se face rai”. A ajuns milionar la 28 de ani și are tot ce își dorește, dar s-a gândit și la cei nevoiași și a făcut un gest superb pentru o mamă cu 3 copii
Milionarul în vârstă de 28 de ani care are tot ce și-ar putea dori cineva, s-a gândit să facă un gest frumos pentru o mamă și cei trei copii ai săi.
Fostul sportiv Caius Covrig (28 de ani), ajuns milionar grație afacerilor sale profitabile, a recurs la un gest inedit prin care a dorit să aducă zâmbetul pe buze unei femei ce-și crește singură copiii și care nu are o situație materială bună.
Gestul lăudabil făcut de afaceristul Caius Covrig pentru o femeie și cei trei copii ai săi: „Iubesc să ofer cât de mult pot”
Caius Covrig a aflat de povestea femeii, cea care își dorea să-și ducă familia într-o excursie la munte, dar care nu putea să facă asta din pricina lipsurilor financiare.
Afaceristul s-a gândit să o ajute pe femeie și pe copiii ei și le-a oferit un sejur în hotelul său.
„Am 3 copii, pe care îi cresc singură. Nu au ajuns niciodată la munte. Poate măcar o zi să îi pot aduce, să vadă cum arată muntele”, fusese mesajul postat de femeia respectivă pe rețelele de socializare, la care Caius Covrig a venit cu un răspuns imediat.
„Iubesc să ofer cât de mult pot. Te aştept cu un mesaj în privat şi îmi doresc să ai parte de această experienţă minunată alături de copiii tăi”, i-a scris Caius Covrig femeii, prin intermediul contului său de Instagram.
Internauții au văzut postarea lui Caius Covrig și au venit cu reacții prin care au dorit să laude gestul acestuia.
„Respect pentru ajutorul acordat”, „Ai un suflet minunat” şi „Felicitări!!! Un gest minunat pentru niște sufleţele!!! Dar din dar se face Rai!!” au comentat trei dintre aceștia.
Caius Covrig este fost sportiv, el practicând baschet de performanță la nivel de colegiu în Statele Unite ale Americii. Mai apoi, a renunțat la sport și s-a axat pe dezvoltarea unor afaceri.
Acesta este proprietarul unui hotel de 4 stele situat în Bușteni și deține și un club în Brașov. Caius Covrig mai construiește un hotel de 5 stele, tot în Bușteni.
Caius Covrig vorbește despre snobismul concetățenilor săi: „Ca în România nu există nicăieri”
După ce a studiat în America, tânărul om de afaceri a revenit în țara noastră, însă a recunoscut că a fost dezamăgit să observe diferențele de mentalitate dintre americani și români, despre cei din urmă spunând că sunt „aroganți” și „snobi”.
„De când m-am întors în România, am tot văzut astfel de lucruri: mașini mai scumpe decât apartamentul și oameni care stau în chirie. Din punctul meu de vedere, mașina nu trebuie să reprezinte mai mult de 10% din imobilul în care stai.
Muncesc extrem de mult pentru vârsta mea, nu cred că am ieșit de două ori în club în ultimii doi ani. Prefer să stau la 40 de ani cu 20 de hoteluri deschise. Sunt foarte mulți oameni atât de săraci, încât tot ce au sunt banii. Aroganță și snobism ca în România nu există nicăieri”, a spus Caius Covrig în podcast-ul „Fiţă cu Adiţă”.