De ce Andrew Tate, fostul luptător MMA, și fratele său Tristan Tate au primit interzis să părăsească România pentru a-și vedea mama bolnavă!

De ce Andrew Tate, fostul luptator MMA, si fratele sau Tristan Tate au primit interzis sa paraseasca Romania pentru a-si vedea mama bolnava!
Vezi galeria foto - 6 poze

S-a aflat de ce Andrew Tate, fostul luptător MMA, și fratele său Tristan Tate au primit interzis să părăsească România pentru a-și vedea mama bolnavă!

Purtătorul de cuvânt al celor doi a oferit o reacție prin intermediul căreia a dezvăluit de ce se tem autoritățile. De asemenea, Andrew Tate și-a exprimat frustrarea printr-o postare realizată pe rețelele de socializare.

„Nu reprezintă un risc”. De ce Andrew Tate, fostul luptător MMA, și fratele său Tristan Tate au primit interzis să părăsească România pentru a-și vedea mama bolnavă!

Andrew Tate, milionarul arestat în România pentru viol și trafic de persoane, alături de fratele său, Tristan, dar și de alte două fete, au în continuare probleme cu legea și au primit interzis să părăsească România.

Andrew Tate a fost plasat în arest la domiciliu în România și a fost obligat să se supună mai multor reguli stricte. O lungă perioadă de timp nu a avut voie să părăsească nici măcar Capitala, însă această situație s-a schimbat recent. Frații Tate au acum voie să călătorească liber în România, cu aprobarea prealabilă a instanței.

Însă, cei doi inculpați au vrut să forțeze mâna autorităților și au solicitat să poată merge în Marea Britanie de sărbători. Aceștia au vrut să petreacă sărbătorile alături de familie, mai ales că mama lor este bolnavă și recent a suferit un atac de cord.

Curtea de Apel București nu a dorit să audă de o astfel de posibilitate și cererea fraților Tate a fost refuzată. Purtătorul de cuvânt al acestora a lăsat de înțeles prin intermediul unei declarații oficiale că autoritățile din România se tem că Andrew și Tristan ar putea fugi:

„Andrew și Tristan au un istoric impecabil de respectare a tuturor restricțiilor și nu au încălcat niciodată nicio reglementare, afirmând angajamentul lor de a se conforma și dovedind că nu reprezintă un risc de fugă”, se arată în declarația purtătorului de cuvânt.

Andrew Tate a răbufnit și el

De asemenea, Andrew Tate nu s-a putut abține și a postat un comunicat dur pe pagina sa de Twitter.

„România și Anglia lucrează mână în mână și m-ar putea extrăda într-o clipă. (n.r. – trimitere la faptul că nu ar avea cum să fugă în Anglia).

În plus, sunt cel mai faimos om în viață și nu am cum să mă mișc fără să fiu înconjurat de oameni. Deci care ar fi șansele ca eu să dispar în Anglia? Zero!

Mai mult, sunt o persoană nevinovată și care are un cazier curat! Totuși, am stat la închisoare. Cinci luni închis în casa mea! Mi s-a refuzat accesul să o vad pe mama mea și să îmi văd patria. De ce? Infractor? Mesaje pe WhatsApp? Nu. Doar pentru că vor să mă facă să tac. Procesul este pedeapsa mea”, a scris Andrew Tate, pe Twitter.

Postarea sa a fost vizualizată de peste 2.2 milioane de oameni, a adunat peste 17 mii aprecieri și 1.6 mii de comentarii.

Publicat: 24 12. 2023, 11:17