Radu Banciu este unul dintre cei mai mari fani ai lui Olympique Marseille și e un vorbitor fluent de limba franceză.
Cu toate acestea, cunoscutul prezentator a mărturisit că nu i-ar plăcea să locuiască acolo.
Radu Banciu a venit cu o declarație legată de Franța care îi va uimi pe mulți. Fanul lui OM a dat de pământ cu țara lui Emmanuel Macron și a enumerat motivele pentru care nu i-ar plăcea să se mute acolo. Realizatorul TV crede că în Franța sunt prea mulți străini și susține că mulți dintre locuitorii acestei țări trăiesc sub pragul sărăciei.
„Astăzi, Occidentul a ajuns o clacă absolut memorabilă. Aproape că e mai bine să trăiești aici decât acolo. Am mai povestit astea. Cine a ajuns la Paris sau la Londra în 2000 – 2010 nici nu le venea să creadă. Ei credeau încă în blondele alea nordice.
Eu am fost vara trecută în Danemarca și Suedia și am văzut o blondă în două săptămâni și am trimis poza unor amici din Franța. Erau numai și numai străini. Răvășitor. Nu mai era absolut nimic.
Franța care a ajuns, cum spun politicienii, să preia toată mizeria lumii. E un fapt ireversibil pe care nu-l mai poate schimba nimeni. Deja se vede. Un francez din 4, conform statisticilor, trăiește sub pragul sărăciei. Este într-o condiție precară.
Pentru un român de clasă medie, atâția cât sunt, dacă trăiești în mediul urban în România, ai o viață mai bună decât dacă trăiești în Occident, într-o zonă în care nu ești în siguranță, în care oricând se poate întâmpla orice. Este o viață absolut penibilă, pe când la noi, pentru că nu a venit încă avalanșa asta, noi suntem peste ei”, a spus Radu Banciu despre Franța, într-un podcast.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER