Fiul patronului din Superliga a trecut de la „sărăcia” de a trăi cu 3.000 de euro pe lună alături de familie la o adevărată viață de nabab.
Adrian Mititelu jr., băiatul finanțatorului de la FC U Craiova, a spus mai demult că el și ceilalți cinci membri ai familiei au fost nevoiți, pentru o perioadă de câțiva ani, să trăiască „în sărăcie”cu un buget de numai 3.000 de euro pe lună.
Acum, fiul patronului oltenilor a dat uitării acea perioadă și se răsfață în SUA, profitând de faptul că problemele financiare din trecut nu mai există.
Adrian Mititelu jr. spune că a îndurat foarte mult în perioada în care el și ceilalți membri ai familiei au fost nevoiți să se descurce cu un total de 3.000 de euro în fiecare lună. Fiul patronului de la FC U Craiova susține că s-a ajuns în acea situație, pe care o consideră una la limită, din cauza dezafilierii echipei, petrecută în 2011, dar și a unei conjuncturi nefavorabile cu mai multe suprafețe de teren.
„Am avut vreo patru ani de sărăcie. Și din cauza FRF, când ne-a dezafiliat în 2011, și din cauza patronului celeilalte echipe din Craiova, am avut patru ani în care toată familia mea a trăit cu 3.000 de euro pe lună. Toți.
E foarte puțin pentru șase persoane. A fost o sărăcie forțată de împrejurări, nu pentru că am fi făcut noi ceva greșit în afaceri. Ne-au fost contestate niște terenuri”, a spus Adrian Mititelu jr., în cadrul podcast-ului Fiță cu Adiță.
Acum, familia Mititelu pare să fi depășit perioada grea, astfel că juniorul își permite din nou să ducă o viață de lux. El a ales, la finalul anului trecut, să plece în Statele Unite ale Americii pentru a petrece sărbătorile de iarnă. Aici, el s-a afișat pe străzile din New York cu un nou look, fără barbă, și a părut că se bucură liniștit de clipele libere.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER