Prezența naționalei de futsal a României la turneul final al Campionatului European din Croația, competiție desfășurată la începutul lunii, n-avea cum să scape neobservată, calificarea în sferturile de finală fiind o premieră pentru echipa noastră. După cum neobservată n-avea cum să treacă evoluția lui Florin Robert Matei, cel mai valoros jucător de futsal român al momentului. Fire deschisă, el a acceptat să povestească pentru ProSport atât viața sa, cât și părerile personale vizavi de ce ar trebui făcut în România pentru ca această disciplină să ajungă la un nivel înalt în Europa.
Florin, mulțumiți de ceea ce ați realizat în Croația? În mare parte, da. Am ajuns în premieră între primele opt echipe ale Europei, ceea ce este excelent. Pe de altă parte, îmi pare rău că nu am ajuns mai sus, pentru că dacă am fi reușit măcar un egal cu Croația, în faza grupelor, terminam pe primul loc și evitam astfel Spania în sferturile de finală.
Ați fi dat peste Ucraina, adversarul din preliminariile Mondialelor, cu care vă veți confrunta la sfîrșitul lui martie, la Târgu-Mureș. Ucraina nu e Spania, să fim serioși. Aveam o șansă bună să trecem în semifinale. Ar fi fost, poate, vârful generației mele. Și acum, în barajul pentru Mondiale, care se va juca tur-retur, cred că putem trece de Ucraina, dar trebuie să intrăm toți cu mentalitate de învingători în teren, nu să ne temem de ei. Nu sunt mai buni ca noi.
Salarii de 20 de ori mai mici decât ale spaniolilor
Rezultatele pe care le-ați obținut până acum sunt peste nivelul condițiilor de care beneficiază futsalul în România… Ooo, mult peste! Și nu mă refer aici la săli, căci săli există, ci în principal la lipsa investițiilor și a investitorilor în acest sport. Ca să ții o echipă de futsal te costă anual cam trei sute-patru sute de mii de euro. Iar ca să faci o treabă adevărată, adică să faci mare performanță, să ai grupe de copii, te duce chiar la vreo jumătate de milion de euro. În România, abia dacă găsești unul care să facă asta! Ca să creștem ca și națională e nevoie de un campionat puternic, ori acest lucru nu există! Noi, cei de la Târgu-Mureș, nu avem adversar în campionat, iar asta se simte când ieșim să jucăm în cupele europene. Imediat se simte diferența uriașă de nivel. Dacă am avea un campionat cu trei-patru echipe tari ar fi altceva, am crește mai mult. E păcat, pentru că românii chiar au talent.
Vorbeai de grupe de copii, citeam că în Spania puștii încep să lucreze specific pentru futsal de la 8-9 ani. Ha, ha, ha! Vorbim de Spania, adică vorbim de altă lume. Acolo există infrastructură, există tradiție, există investitori, publicitate, există pasiunea publicului, există mediatizare, există tot, ce să mai vorbim? Sigur că acolo există și grupele acestea de copii, care încep foarte devreme. Ca să vă faceți o idee despre ce vorbim, știți cât câștigă un jucător de la Barcelona, ultima campioană a Spaniei la futsal?
Cât? Mulți dintre jucători ajung la patruzeci-cincizeci de mii de euro pe lună! Foarte bine se câștigă și în Rusia, dar și în Italia. Cam astea ar fi primele trei campionate tari ale Europei. Dar cel mai bine plătit jucător de futsal este brazilianul Falcao, care evoluează în campionatul intern și care este într-adevăr numărul unu în lume. Din ce știu eu, ia vreo două milioane de dolari pe an! Nu numai din salariu, ci și din bonusuri și din contracte publicitare. Dar, de acord, el este o excepție, în general în Brazilia veniturile sunt mici, de-asta și mulți dintre ei vin să joace în Europa.
Și în România cât câștigă un jucător de top? Undeva la douăzeci și cinci de mii de euro pe an, adică pe la nivelul unei echipe de Divizia B din fotbalul mare, care trage la promovare. Nu-i mult, pentru România este OK.
„Steaua, Dinamo și Rapid să-și facă echipe de futsal!”
Vin jucători din urmă în futsalul românesc? Eu joc de vreo 10 ani la nivel înalt și în tot timpul ăsta prea puțini au apărut. În majoritate, suntem cei cu care a început futsalul în România. Iar cei care vin, vin din fotbal. Trebuie făcut ceva, asta e clar, pentru că în ritmul ăsta e foarte probabil ca, după ce noi ne lăsăm, să nu mai existe performanță! Acum trebui făcut ceva, cât echipa asta e pe val, cât reușim să atragem atenția la nivel internațional. Apoi, dacă dispare performanța, dispare și interesul. Echipa națională va exista oricum, pentru că e dispoziția UEFA ca fiecare federație națională să aibă și echipă de futsal, dar contează și ce și cât vrei de la echipa asta. Și dacă vrei!
Să spunem că ai fi președintele futsalului pe România. Care ar fi primele decizii pe care le-ai lua? În primul rând, aș încerca să aduc investitori, să aduc finanțe. Fără bani, nu faci nimic. Apoi aș încerca să determin marile cluburi de fotbal, gen Steaua, Dinamo, Rapid, să-și facă și echipe de futsal! Vă dați seama ce amploare ar lua futsalul? Câtă lume ar veni la sală să vadă un Steaua – Dinamo sau un Steaua – Rapid?
Voi, cei de la futsal, vă simțiți frustrați pentru că sunteți prea puțin băgați în seamă în comparație cu cei din fotbal? Da, ceva frustrare este. Am realizat o mare performanță la Europene și doar voi, cei de la ProSport, ați scris ceva mai mult pe tema asta. Dacă naționala de fotbal era în „sferturi” la turneul final european se scriau zeci de pagini! Altceva era dacă exista o echipă de futsal puternică și în București, alta era mediatizarea.
Un ultim lucru despre futsal. Vă ajută faptul că la echipa națională aveți un antrenor spaniol, adică din țara campioanei europene și foste mondiale? Ne ajută enorm, am progresat foarte mult cu Sito Rivera pe bancă. În special pe parte tactică, pe parte de strategie ne-am îmbunătățit foarte mult jocul.
Se temea că rămâne fără serviciu
Vică Nedelcu, omul care l-a adus pe Florin la futsal, își amintește cât de greu i-a fost să-l convingă pe puștiul de 18 ani. „Aveam o echipă care juca în campionatul pe sectoare și căutam tineri. Mi-au zis mai mulți că e unul bun de tot, unul înalt, care vine cu echipa de cartier în parc, la Morarilor. Când l-am văzut, l-am recunoscut imediat, că fusesem șeful centrului de copii și juniori la Juventus Colentina. Am fost de trei ori după el, ultima dată pe la unu noaptea, că nu se lăsa convins, zicea că îi este frică să renunțe la munca lui, că dacă rămâne fără serviciu. I-am zis că, dacă mă ascultă, o să ajungă în echipa națională, se vedea că are stofă pentru futsal. A venit cu mine, peste șase luni l-am dus la FC Bodu, că mă mandatase Dumitru Dragomir să-i fac echipă, iar peste alte câteva luni era deja la națională! Mă bucur pentru el, chiar e un băiat muncitor, merita să ajungă unde a ajuns”.
„Poate că n-am fost făcut pentru fotbal!”
Tatăl tău, Ștefan Matei, a fost un foarte bun fotbalist de prima divizie, cu peste o sută de meciuri la Petrolul Ploiești în urmă cu 20 de ani. Tu cum de nu ai urmat o carieră de fotbalist? Am vrut, dar cred că n-am fost făcut pentru asta! Am jucat la juniorii celor de la Juventus Colentina până la 17 ani, după care m-am lăsat. Am avut ghinionul, ce-i drept, de a juca mereu la o grupă mai mare cu un an decât a mea. Eram mic, cam sfrijit, nu aveam forță și nici condiție fizică, și am zis că mai bine renunț. Ca un făcut, după ce m-am lăsat de fotbal, într-un an și jumătate am luat aproape 20 de centimetri în înălțime! Am ajuns la un metru și nouăzeci de centimetri.
Și la futsal cum ai ajuns? M-am angajat la Distrigaz, începusem să muncesc și mai jucam cu băieții din cartier câte o miuță seara, pe teren mic. Așa a ajuns să mă vadă nea Vică Nedelcu, cel cu care lucrasem și la Juventus Colentina, la fotbal. A tot tras de mine până m-am dus să joc la echipa lui, care evolua într-un campionat între sectoare. De acolo m-a dus la FC Bodu, echipa lui Dumitru Dragomir, și așa a început totul.
Ce lucrai la Distigaz? Sincer? Dădeam la lopată! De ce să mă ascund, ăsta este adevărul! Mă apucasem și de fumat, că ăsta era anturajul. Chiar pot spune că nea Vică m-a scos de acolo și m-a pus pe un drum care îmi oferă o viață mult mai bună.
Uitându-te câți bani se câștigă în fotbal, nu-ți pare rău acum că n-ai urmat o carieră de fotbalist? Nu! Pentru că nu cred că la fotbal aș fi ajuns la fel de sus. Sau eu știu? Cine știe ce îmi rezerva viața. Sunt însă mulțumit cu ce câștig acum, să nu-l mâniem pe Dumnezeu.
Barcelona, Messi și Adrian Cristea
Ai vreo echipă favorită? De la noi simpatizez cu Steaua, chiar dacă pe vremea când eram mic am stat destule nopți în cantonament cu tata, pe vremea când juca la Petrolul!De afară, nu ai cum să nu‑ți placă Barcelona, practică un fotbal încântător.
Dintre fotbaliști cine își place mai mult? Oh, clar Messi. Un fotbalist ca el cred că se naște o dată la zece ani. Cred că și dacă ar fi jucat futsal tot ar fi ajuns cel mai bun din lume.
De la noi? Scuze, dar nu prea am de unde alege, nu-i așa!? Ba nu, stai. Uite, chiar îmi place Adrian Cristea, de la Universitatea Cluj. Dacă aș putea, aș lua de la el driblingul.
Florin Matei este singurul jucător de futsal din România care cred că ar putea evolua la orice echipă din lume. Are o tehnică și o inteligență în joc excepționale. N-are nici un fel de trac, indiferent de numele pe care le are în față Marius Pârciu, antrenor secund echipa națională de futsal a României
Am avut de curând o ofertă foarte bună din Georgia, de la Iberia Tbilisi, cea mai bună echipă a lor. Mi-au oferit 4.000 de dolari pe lună, plus prime și bonusuri, dar n-am plecat pentru că nu mi-a inspirat încredere patronul lor. Mi s-a părut cam neserios, genul care acum îți dă, acum se supără și nu mai ești sigur de nimic Florin Matei
La futsal e mai greu decât la fotbal. Gândiți-vă că în futsal nu ești niciodată liber, cum ai primit mingea, cum ai om lângă tine! Totul se decide în fracțiuni de secundă. Nu mai zic de sprinturile scurte, care efectiv te omoară Florin Matei
Articol publicat de Ioan VIOREL
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER