Eduard Novak, ministrul Sportului, a anunțat o schimbare majoră în sportul românesc în ceea ce privește ponderea sportivilor străini care pot evolua în meciurile oficiale.
Ministrul a semnat un ordin pe care nimeni nu îl vedea venind. Cu o săptămână înainte de startul noului sezon în campionatul românesc de fotbal, Eduard Novak a anunțat obligativitatea unei ponderi de participare de minimum 40% a sportivilor români în competițiile naționale.
Concret, ordinul face referire la sporturile de echipă și la numărul de sportivi români pe care echipele sunt obligate să îi introducă pe teren în meciurile oficiale.
Ministrul Eduard Novak susține că acest ordin va fi benefic echipelor naționale, preconizând o evoluție considerabilă a sportivilor români din competițiile interne.
„După ce m-am sfătuit cu toate federaţiile sportive, am emis un ordin de ministru privind ponderea de participare a sportivilor de performanţă români la nivel de seniori şi juniori la toate competiţiile sportive naţionale oficiale.
Astfel, începând cu sezonul competiţional 2022-2023 această pondere nu poate fi mai mică de 40% din totalul sportivilor participanţi care pot evolua în teren pe parcursul unui meci pentru fiecare echipă. Deci minimum 40% dintre sportivii prezenţi pe teren în timpul meciurilor oficiale trebuie să fie români.
Iar federaţiile sportive naţionale au obligaţia să respecte prevederile acestui ordin de ministru. Este o decizie care va ajuta cu siguranţă echipele naţionale ale României la sporturile de echipă. Mulţumesc tuturor federaţiilor pentru susţinerea acestei decizii şi succes în implementarea ei”, a spus Eduard Novak, într-un videoclip postat pe Facebook.
„Sportul, prioritate naţională! Pentru a ajuta echipele noastre naţionale, sportivii români trebuie susţinuţi şi prioritizaţi. Mulţumesc federaţiilor pentru consultările în luarea acestei decizii şi multă baftă în implementarea ei”, a scris Eduard Novak, în descrierea clipului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER