Majoritatea finlandezilor susțin acum integrarea țării nordice în NATO, în ciuda faptului că Rusia a amenințat de mai multe ori țările scandinave vor avea de suferit dacă aderă la alianță.
În urmă cu o săptămână, președintele Finlandei, Sauli Niinisto, a declarat că dacă țara sa ar intra în NATO, decizia ar aduce un risc uriaș de conflict armat în Europa. Cu toate astea, el a mai susținut că Finlanda caută mai multe oportunități pentru a-și spori securitatea.
În acest context, un sondaj de opinie efectuat în țara nordică, citat de AS, arată că 60% din populația Finlandei este de acord cu aderarea la NATO. Procentul este aproape dublu față de ultimul sondaj realizat în 2021 pe această temă. Atunci doar 34% dintre finlandezi își doreau ca țara lor să facă parte din NATO.
Finlanda are peste 1.300 de kilometri de graniță cu Rusia, iar de la începutul războiului declanșat la ordinul lui Vladimir Putin în Ucraina, mii de ruși au ajuns în Finlanda, de frica opresiunii regimului criminal impus de Kremlin.
Închiderea spațiului aerian în Finlanda a dus la anularea zborurilor din Rusia, iar recent vor fi închise și căile de comunicare terestre, precum calea ferată care duce de la Sankt Petersburg la Helsinki.
De altfel, Finlanda este solidară cu Ucraina și cere Uniunii Europene, precum și marilor puteri din vest, să impună sancțiuni mai dure Rusiei. Prim-ministrul finlandez a avut chiar și câteva declarații în acest sens la summit-ul NATO de la Bruxelles, unde a participat: „Țara noastră este gata să ia mai multe acțiuni când vine vorba de sancțiuni (asupra Rusiei)”.
Rusia suferă grav din cauza sancțiunilor economice impuse în urma invadării Ucrainei, fiind scoasă din sistemul de plăți bancare SWIFT, precum și înghețarea activelor din Uniunea Europeană, Marea Britanie, precum și Elveția. De asemenea, sute de companii originare din vest au părăsit deja piața rusească.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER