Decizie de ultimă oră în cazul primarului Cherecheș! Nemții îl mută în închisoarea unde a stat și Hitler
Cătălin Cherecheș a refuzat extrădarea, iar Tribunalul Regional Superior din Munchen urmează să ia o decizie în cel mai scurt timp.
Cert este că primarul din Baia Mare, care a susținut și fotbalul din această localitate, va fi mutat la închisoarea unde a stat și Adolf Hitler.
Ce se întâmplă cu Cătălin Cherecheș: „Intenționează să se apere împotriva extrădării!”
Omul care a susținut fotbalul din Baia Mare, dar și echipele de handbal ale orașului nu dorește extrădarea, după ce a fost prins la Augsburg.
„El a avut posibilitatea să facă comentarii cu privire la mandat și, de asemenea, să ridice obiecții. Tribunalul Regional Superior din Munchen va trebui apoi să decidă asupra detenției sale în vederea extrădării”, a declarat Florian Weinzierl, purtător de cuvânt al Procuraturei Generale din Munchen.
„Tribunalul Regional Superior va acorda avocatului, avocatul persoanei urmărite, o audiere și apoi va decide cu privire la chestiunea detenției în vederea extrădării”, a completat acesta.
„Persoana urmărită poate solicita oricând un alt avocat. Dar nu vă pot spune în acest moment dacă intenționează să facă acest lucru sau dacă a făcut deja o astfel de solicitare. Persoana urmărită penal a declarat că intenționează să se apere împotriva extrădării și că va ridica obiecții, dar va trebui să așteptăm și să vedem ce se va prezenta în cadrul procedurilor judiciare în fața Tribunalului Regional Superior din Munchen”, a mai spus Weinzierl.
Cum a fost prins Cătălin Cherecheș după ce a fugit din România
Cu ajutorul Poliției Române, dar și cel al Biroului Poliției Federale de Criminalistică (BKA) din Augsburg, Cherecheș a fost reținut de forțele de ordine din Germania.
„În seara de 28 noiembrie 2023, în urma cooperării polițienești internaționale și a schimbului de date și informații, dintre Poliția Română și autoritățile din Germania, Ungaria, Austria și Italia, a fost localizat, depistat și reținut, de către polițiștii bavarezi și BKA, în Augsburg, un bărbat, de 45 de ani, din Baia Mare, urmărit internațional”, se arată într-un comunicat al Poliției Române