Designerul care îl îmbracă pe Gigi Becali a dezvăluit câți bani îi cere patronului de la FCSB pentru hainele cu însemne religioase. „A fost ideea lui! Se lucrează ușor cu el!”
Alexandru Ciucu, celebrul designer din România, a vorbit despre colaborarea pe care o are cu Gigi Becali, dar și despre hainele cu însemne religioase pe care latifundiarul din Pipera le poartă în ultima perioadă.
Designerul care îl îmbracă pe Gigi Becali a dezvăluit câți bani îi cere lui patronului de la FCSB pentru hainele cu însemne religioase
Alexandru Ciucu a dezvăluit că a început colaborarea cu Gigi Becali în 20212, când celebrul designer era furnizor al Casei Regale, iar patronul lui FCSB obișnuia să poarte costume extrem de elegante și rafinate.
„Colaborăm de când, practic, ne cunoaștem. De prin 2012 cred. A fost un articol de primă pagină, atunci exista presă tipărită. Dânsul a citit știrea și a aflat că sunt furnizor al Casei Regale și m-a sunat. Și așa a început colaborarea noastră”, a declarat Alexandru Ciucu pentru Cancan.ro.
Celebrul designer a dezvăluit cât plătește Gigi Becali pentru fiecare trening pe care Alexandru Ciucu a adăugat două cruci de culoare roșie și înscrisul în limba greacă „IC XC NIKA”.
„Avea vreo 40 de țesături și vroia să facem „costume din ele. Am ajuns la Palat și, de fapt, erau vreo 60. Și cu acelea am început.” Pentru un singur trening, Gigi Becali plătește aproximativ 1.000 de euro. Ținutele patronului de la FCSB sunt inconfundabile, pentru că sunt brodate cu două cruci, ambele de culoare roșie, și înscrisul în limba greacă „IC XC NIKA”, care înseamnă „Iisus Hristos biruiește.
Da, a fost ideea lui. Știe toată lumea că este un om religios, cu frică de Dumnezeu. Estimativ, cam în jur de 1.000 de euro este treningul”, a mai spus Alexandru Ciucu pentru sursa citată mai sus.
Alexandru Ciucu: „Becali are simțul culorilor și al desenelor! Se lucrează foarte ușor cu el”
Totodată, celebrul designer susține că nu a întâmpinat probleme cu Gigi Becali deoarece latifundiarul din Pipera nu este pretențios. „Este un om cu care se lucrează foarte ușor dacă ești un bun profesionist. Dacă știi meseria, el știe ce să ceară. În domeniul hainelor, dânsul este foarte atent la detalii, știe foarte bine ce vrea, atât ca măsuri, cât și ca detalii de design. Țesăturile pentru costumele pe care le alege domnul Becali sunt în asentimentul meu. Dânsul are acest simț al culorilor, al desenelor și, în principal, al măsurii pe care o poartă.
Se lucrează foarte ușor cu el. Eu, de exemplu, nu i-am zis niciodată nea Gigi sau cum mai este apelat pe la televizor. M-am adresat tot timpul cu domnul Becali. Este important să păstrezi acest respect. Cum, de altfel, și el mi se adresează cu domnul Ciucu”, a mai spus celebrul designer.