Dezvăluire terifiantă a omului de încredere al patronului Adrian Mititelu: „Am avut cancer la ficat și făceam chimioterapie rezemat de chiuvetă”

Omul de încredere al lui Adrian Mititelu de la FC U Craiova, Dan Vasilică, preparator fizic la echipa din Bănie și antrenor principal în „caz de forță majoră”, a făcut o dezvăluire terifiantă legată de o boală necruțătoare cu care s-a confruntat în urmă cu câțiva ani, dar pe care, din fericire, a reușit să o învingă.

Dezvăluire terifiantă a omului de încredere al patronului Adrian Mititelu: „Am avut cancer la ficat și făceam chimioterapie rezemat de chiuvetă”

Omul despre care s-a spus că a reprezentat motivul pentru care Adrian Mititelu s-a certat cu Joao Janeiro a explicat că a avut de a face cu un cancer la ficat și a vorbit deschis despre toate momentele teribile generate de această boală, dar a explicat și cum a reușit să poarte această bătălie până la victorie, făcând uneori lucruri care par literalmente nebunești.

„Pfuuu… Nu știu cum să zic… Da, am avut o problemă gravă. Am avut… Nu am vorbit niciodată despre această chestie… Am avut o tumoare. Am avut cancer la ficat. A fost… complicat tare.

Nu m-am lăsat doborât, nu am ascultat, până la urmă, nici sfatul medicilor, care mi-au zis clar că nu mai pot să-mi facă această meserie în fotbal.

Mi-aduc aminte că după prima zi de chimioterapie pe care o făceam la Brașov, eu m-am dus la meci, echipa mea juca și am zis că trebuie să fiu acolo. Am condus pe Valea Prahovei, nici nu prea mai aveam putere să calc ambreiajul. Conduceam, opream să vomit – efectul chimioterapiei! -, după care continuam. Dar n-am vrut să renunț sub nicio formă la echipa mea, la meseria mea. Cu orice risc! Știu prin ceea ce am trecut…

Doctorii au spus că trebuie să evit complet stresul. N-au știut să-mi zică ce anume ar fi putut să-mi provoace apariția cancerului, dar era clar că stresul trebuia eliminat. Mi-au spus: «Renunță la stres, la efort fizic! Dacă nu faci asta…».

Când m-am operat, fetița mea avea o lună, băiețelul 10 ani… Am văzut în această problemă o piedică în ceea ce am de realizat în viață, un obstacol și mi-am zis: dacă vreau să reușesc, trebuie să-l depășesc! Dacă nu, o să mă lovească toți, din toate părțile și o să mă doboare.

Nu sfătuiesc pe nimeni să o facă (n.r. referitor la faptul că a încălcat sfatul medicilor), dacă, Doamne ferește!, se va afla într-o situație medicală ca a mea, să ignore ce spun doctorii. Eu așa am procedat pentru că am simțit că dacă renunț la fotbal, mă termin definitiv. Așa am simțit eu și am procedat cum am crezut că e bine.

Soția a izbucnit în plâns în momentul în care m-a văzut că ies pe ușa spitalului și vreau să merg la meci. Mi-a cerut să-i promit măcar că o să stau liniștit pe bancă. Era prima zi după ce am ieșit din spital, după ce m-am operat. În minutul 20 deja mă supărasem și gesticulam nervos. Nici măcar să fluier nu aveam forță la antrenamente, le făceam semn din mână jucătorilor, n-aveam putere. Făceam chimioterapie, mi-era rău, vomam, dar mă urcam la volan și veneam la echipă, să fac antrenament cu jucătorii. Dar toate aceste lucruri m-au întărit.

Te gândești că viața e cel mai de preț lucru, dar când ai o problemă de sănătate gravă, cum am avut eu, realizezi că mai afectați pot fi cei din jurul tău, familia. Poate unii gândesc așa: «Mi-am trăit poate viața frumos, am 50 de ani, asta e…», dar când acasă te așteaptă o fetiță de o lună și un băiețel de 10 ani, îți dorești și te agăți de orice ca să trăiești și să ajungi la ei, să nu-i lași singuri.

Am avut bucuria, privilegiul să fiu pe mâna celor mai buni doctori de la Fundeni, în frunte cu doctorul Popescu. Apoi, când am început chimioterapia, a fost complicat. Ce să vă spun, făceam tratamentul… nici paturi nu erau, stăteam pe un scaun rezemat de o chiuvetă. Am fost cumva obligat să aleg zona privată din sistemul medical, la clinica Sf. Constantin și Elena, unde condițiile au fost excelente, dar cu un preț, era foarte scump. Aproape tot ce câștigam plăteam acolo.

Cam un an de zile (n.r. a durat lupta cu boala), însă fac analize constant, unele din 6 în 6 luni, altele chiar la 3 luni. Dar sunt lucruri pe care nu le pot face nici acum, la 7 ani de la acel moment. Nu pot să fac un efort foarte mare, nu mă vedeți pe mine să alerg cot la cot cu jucătorii. Nu e însă un impediment în jobul meu, că nu trebuie tu, ca preparator fizic, să alergi împreună cu fotbaliștii.

Sunt mult mai calm, mai detașat față de anumite probleme pe care le întâlnesc. Din acest motiv sunt supărat când chiar nu reușesc să respect ținta să fiu echilibrat”, a spus Dan Vasilică, potrivit gsp.ro.