Dezvăluire ULUITOARE** Echipa acuzată cel mai des de blaturi, protejată de FRF? „Se ascunde tot, mulți au case acolo”
Impresarul Dumitru Tudor susține că FC Snagov a aranjat mai mult partide în ultimii ani, împinsă de la spate de mafia pariurilor. Pe pagina sa de Facebook, Tudor spune că totul se face cu ajutorul celor din FRF, despre care spune că cei mai mulți și-au construit case în Snagov.
„În România, campioana la BLATURI pentru pariuri sportive este FC Snagov de ani de zile și nimeni nu se sesizează! Azi primul scandal, la Năvodari dar se mușamalizează repede! Mulți din FRF au case la Snagov”, a fost mesajul postat de Dumitru Tudor pe pagina sa de Facebook.
În ultimii ani, FC Snagov a fost actorul principal în mai multe meciuri care s-au terminat cu scoruri ciudate, cu răsturnări incredibile de rezultate sau meciuri în care s-a marcat ciudat de multe goluri.