Dezvăluiri despre mama lui Giovanni și Victor Becali au fost făcute recent în cadrul unui podcast chiar de către al doilea dintre cei doi impresari foarte cunoscuți din România.
Victor Becali a rememorat perioada adolescenței și tinereții și a vorbit în termeni laudativi despre mama și a lui Giovanni Becali, povestind și câteva episoade inedite care au avut-o în prim-plan pe aceasta, de la atenția ei pentru fiecare detaliu până la mâncărurile la care excela.
De asemenea, fostul agent FIFA i-a pomenit în discuția pe care a purtat-o cu această ocazie și pe Gigi Becali, vărul său, dar și pe finul acestuia, Cristi Borcea, bun prieten cu el și cu fratele Giovanni.
„Frate-miu locuia în Germania și venea în România și stătea la noi, la mine acasă, la părinții mei. Și de multe ori spunea, nu era cu telefoane mobile, spunea «Sunt la mama». Și tata zicea «Ce, mă, e casa lui maică-ta, numai la mama?».
Sau venea noaptea târziu și îl certa mama. Mie nu îmi era de nevastă-mea, îmi era de mama. Și dacă împingeam mașina, tot o auzea și ieșea, pac. «Ce cauți, ce oră e, de unde vii, cum vii, nu ți-e rușine, fata, nevasta?» Mama era și o femeie mai autoritară așa, vorbeam noi așa și spuneam că, dacă mama făcea școală, ajungea mare prin partid, pe timpul ăla.
Mama gătea orice, gătea bine, tot, nu mai spun cozonaci, plăcinte. Borcea, care, nu pare, dar este un gurmand, când eram pe la Constanța, spunea «Sun-o pe soacră-ta să ne facă plăcinte». Când veneau la vizită. Dacă îi puneai 10 plăcinte, el știa care e făcută de soacră-mea. Și acum îmi mai dă telefon și zice «Nu mă mai iubești, nu mi-ai mai trimis și mie plăcintă».
Sunt multe mâncăruri, toate machidoancele gătesc bine, există și așa o tradiție, învață, altă cultură. Machidoancele măritate cu români, în procent foarte mare, de peste 90%, căsnicii reușite. Se adaptează mai repede, știu mai mult respect, socri, nu știu ce. Invers e mai complicat.
Și ei se adaptează mult mai bine în mediul ăsta al lor. Nu e machidon ginerele meu, care e problema? Mai suntem acum 50 de ani, dictează părinții? Și tata, și tata lui Gigi, ziceau «Însurați-va doar, dar cine vă ia pe voi?» (n.r. râde)”, a spus Victor Becali în cadrul podcastului intitulat „Fiță cu Adiță”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER