Dinamo este noua campioană la juniorii C!
În această seară, pe terenul din complexul de la Mogoșoaia a avut loc finala campionatului național de juniori C, adică juniorii născuți în 1993 și 1994. Meciul a avut loc între juniorii lui Dinamo și cei ai Școlii de Fotbal Gică Popescu.
În prezența a circa 500 de oameni, marea majoritate suporteri ai tinerilor dinamoviști, bucureștenii antrenați de Ilie Alexe și Sorin Popescu au cucerit titlul după executarea loviturilor de departajare. După cele 90 de minute, scorul a fost egal 2-2, prin golurile marcate de Raphael Stănescu și Nițu (pentru Dinamo), respectiv Băluță 2.
Deși au avut o echipă cu o talie net superioară și au dominat clar meciul, dinamoviștii au primit cele două goluri foarte ușor, pe greșeli de apărare.
Înainte de terminarea timpului regulamentar, antrenorii dinamoviști au făcut o schimbare care s-a dovedit câștigătoare, schimbându-l pe portarul Al. Pop cu rezerva Dănciulescu. Acesta din urmă a apărat două dintre penaltyurile de departajare, aducându-le titlul colegilor săi.
La meci au fost prezenți din stafful clubului Dinamo: Cornel Dinu, Petre Buduru, Ion Moldovan.
Iată și cele două formații:
Dinamo: Al. Pop – M. Stoica, Ghinea, Fl. Nițu, Lupașcu – Stoian, Al. Stan, Ursache, Kanda – Băcanu, Stănescu. Au mai jucat: Dănciulescu (portar) și Țîră. Antrenori: I. Alexe și S. Popescu
GP Craiova: Lascu – Ene, Celianu, Avram, Bușică – Smarandache, Câle, Băluță, Șt. Popescu – Crețu, Petrea. A mai jucat: Raicu. Antrenori: P. Bondrea și Adr. Popescu
Â