Doctorul Vlad Ciurea dezvăluie cum o ceartă între două persoane poate avea efecte devastatoare asupra creierului uman

Doctorul Vlad Ciurea a dezvăluit cum poate o simplă ceartă dintre două persoane să aibă efecte devastatoare asupra creierului uman!

Cunoscutul neurochirurg a explicat cum o inconveniență ce la prima vedere poate părea minoră poate pune inclusiv viața în pericol.

Doctorul Vlad Ciurea dezvăluie cum o ceartă între două persoane poate avea efecte devastatoare

Prof. dr. Vlad Ciurea a explicat că o ceartă crește tensiunea nervoasă, iar acest lucru poate conduce, mai ales în cazul celor cu grad ridicat de risc, care mai suferă de alte boli, la atac vascular cerebral.

„De la ceartă crește tensiunea nervoasă, poate să apară accident vascular ischemic sau hemoragic, tranzitor sau definitiv. Este adevărat.

Un număr de vase cerebrale, în tensiune din cauza activității de supărare, ceartă, furie, se pot închide și dau accident vascular cerebral mai ales dacă persoana este și diabetică și hipertensivă și cu un colesterol crescut”, a explicat Vlad Ciurea, potrivit Antena 3.

Prof. Dr. Vlad Ciurea dezvăluie cum afectează poluarea creierul

„Dar nu te gândești că tai oxigenul copiilor tăi, copilașul ăla din bătătură, dintr-o dată nu mai este normal? O ia la fugă, face acel sindrom, ADHD… Adică nu se mai poate controla ca atenție, ca mișcare, ca activitate. Deci crești în curtea ta un copil bolnav, pentru că i-ai tăiat oxigenul cu foarfeca.

Asta este poluarea! Atacă direct sistemul nervos, intră în plămâni, este toxică pentru plămâni! Această poluare se duce unde? 20% din oxigen se duce rapid în creier și intoxică tot creierul. Deci nu te mai poți coordona, nu mai poți desfășura o activitate normală, nu mai poți performa și din cauza aceasta activitatea sistemului nervos scade.

S-a dovedit clar că, în timpul poluării, în orașele poluate, copilul acela mic și frumos nu mai are inteligență comparativ cu cel din zona de munte. Dintr-o dată apare diferența. Afectează și dezvoltarea adultului, îl face pe adult obosit de dimineață. L-ai poluat, l-ai obosit. El pleacă obosit de acasă. De aia și claxonează, pentru că este nervos de dimineață, nu-i merg lucrurile bine.

Și este foarte interesant că, la persoanele puțin mai mature, produce acele boli groaznice ale sistemului nervos, care nu au leac. Începând cu tot felul de forme de demență și ajungând la acea boală gravă cu nume nemțesc pe care nu i-l spun ca să nu vă sperii”, a explicat prof. dr. Vlad Ciurea în cadrul emisiunii iThink cu Iusti Fudulu, de la Antena 3 CNN.

Publicat: 26 04. 2024, 10:41
Actualizat: 26 04. 2024, 10:45