Documentar biografic despre prințul Philip, pe B1 TV

Un documentar biografic despre prințul Philip va fi difuzat, exclusiv în Românie, pe B1 TV.

Prințul Philip a decedat pe data de 9 aprilie 2021, la vârsta de 99 de ani.

Documentarul va fi difuzat vineri, de la ora 22:00, pe B1 TV.

Documentar biografic despre prințul Philip

Filmul prezintă viața Ducelui de Edinburgh încă de la venirea sa pe lume, pe insula Corfu, în Grecia. Deși s-a născut într-o familie cu „sânge albastru”, parte a monarhiei Greciei, copilăria acestuia a fost una săracă. Tatăl său a fost arestat, dar a fost salvat de către intervenția britanicilor, iar, în cele din urmă, familia a fost forțată să părăsească Grecia.

Copilăria și adolescența și le-a petrecut în Franța, în Germania, iar mai apoi în Marea Britanie, departe de mama sa, care a fost internată într-un spital de boli mintale, dar și de restul familiei.

Un copil și, mai apoi, un tânăr greu încercat de viață, acesta a continuat să lupte pentru a-și croi propriul drum.

În 1939 s-a înrolat în Marina Regală și a luptat în Al Doilea Război Mondial, devenind erou al Marii Britanii.

Publicat: 14 04. 2021, 19:23