Dorina Florea va prezenta știrile din sport la TVR

Mircea Radu a anunțat că renunță la pupitrul știrilor TVR după mai bine de trei ani și jumătate în care a prezentat Jurnalul televiziunii publice. Mircea Radu a precizat pentru paginademedia.ro că și-a dorit o schimbare și în curând va reveni pe micile ecrane la cârma unui nou proiect.

La doar trei zile după anunțul făcut de Mircea Radu, și colega sa anunță că părăsește Telejurnalul. Dorina Florea, cea alături de care Radu prezenta principalul program de știri al televiziunii publice, se va ocupa începând cu săptămâna viitoare de știrile din sport ale TVR-ului.

„…de mâine seară schimb macazul, mă întoarc la prima mea mare dragoste, la sport. Știu că echipa de aici e minunată și profesionistă, vreau doar(și speeer!) să mă ridic la nivelul așteptărilor lor…Așa că de mâine seară vă aștept cu ceva emoții la Telejurnal, la Știrile sportive, pe la 20.30, ‘trecute fix’

P.S. Iar diseară, de la 20, trecem în calendar fix ultimul Telejurnal de weekend pe care îl voi prezenta alături de Mircea!”, a fost mesajul postat de Dorina Florea pe contul său de Facebook, în urmă cu doar câteva minute.

Dorina Florea are o vastă experiență în domeniul știrilor din sport, ea lucrând pentru Telesport și GspTV.

Publicat: 13 09. 2015, 12:56
Actualizat: 14 09. 2015, 10:08