Dosar penal pentru fiul lui Gigi Corsicanu, după gala RXF. Peste 180 de persoane au fost verificate de polițiști
Fiul lui Gigi Corsicanu, Marius Răducan, are un dosar penal deschis după gala RXF, iar peste 180 de persoane au fost cercetate de polițiști.
Gala RXF nu s-a încheiat tocmai pașnic, deoarece fiul interlopului Gigi Corsicanu, Marius Răducan, avea asupra lui un spray lacrimogen și a amenințat mai mulți indivizi ce se aflau în parcarea Sălii Polivalente. Se pare că Marius Răducan a sfârșit cu un dosar penal, iar alte 180 de persoane au fost legitimate de polițiști, conform agerpres.
Fiul lui Gigi Corsicanu, dosar penal, după gala RXF
Pe lângă Marius Răducan, alte două persoane au mai avut parte de un dosar penal din partea organelor de poliție, care au intervenit la fața locului pentru menținerea liniștii publice.
„La data de 11 decembrie, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) – Secţiile 14- 26, Brigada Rutieră, sub coordonarea Sectorului 4 Poliţie şi cu sprijinul echipajelor de jandarmi au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale, pentru sancţionarea faptelor de natură contravenţională care aduc atingere normelor de convieţuire socială, care pot degenera în conflicte sau infracţiuni contra persoanei, în contextul organizării unui eveniment la un complex sportiv din Sectorul 4”, informează un comunicat al DGPMB.
Au fost verificate 160 de autovehicule pentru siguranța publică
Acțiunile autorităților au mers mai departe, deoarece în jur de 160 de autovehicule au fost verificate, precum și 110 de percheziții corporale.
Ca rezultat al acestor măsuri, au fost aplicate nouă sancțiuni contravenționale: una în conformitate cu Legea 61/1991, privind sancționarea faptelor ce contravin normelor de conviețuire socială, ordinii și liniștii publice, și opt pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002, referitoare la circulația pe drumurile publice și alte reglementări legale. Valoarea totală a amenzilor se ridică la aproximativ 10.000 de lei.
Pe durata acestor acțiuni, au fost realizate 50 de testări cu aparatul AlcoolTest și două testări cu aparatul DrugTest, dintre care una a indicat posibila prezență a substanțelor interzise în organism. În consecință, au fost întocmite trei dosare penale: două pentru conducerea unui vehicul cu permis de conducere suspendat și unul pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.