Drama părintelui Vasile Ioana, care i-a blocat cariera spre fotbalul de mare performanță: „Tovarășa, trebuie să i-l amputăm!”. Ce s-a întâmplat apoi cu cel ce avea să devină preot
Cunoscutul preot Vasile Ioana a vorbit despre pasiunea sa despre sport și a povestit că în copilărie a practicat fotbal în cadru organizat, dar o accidentare teribilă suferită la doar 11 ani a făcut ca el să fie nevoit să renunțe la sportul de performanță.
Drama părintelui Vasile Ioana, care i-a blocat cariera spre fotbalul de mare performanță: „Tovarășa, trebuie să i-l amputăm!”
De asemenea, acel moment foarte dificil a fost marcant și pentru drumul ales ulterior de el în viață, pe care este mai mult decât evident că nu îl regretă, în condițiile în care este în prezent unul dintre cei mai apreciați preoți din România.
Părintele Vasile Ioana, care slujește la biserica „Sfântul Nicolae Dintr-o Zi” din București, a dezvăluit că accidentarea acea suferită de el la o vârstă fragedă a fost atât de gravă încât a fost la un pas să rămână fără picior, dar a fost salvat în cele din urmă de la acest deznodământ nefericit de intervenția promptă a mamei sale.
(n.r. De când este pasionat de sport) Încă din copilărie. Și e foarte important ca în educație să primești dragostea pentru sport. Și mămica iubea sportul, și tăticul. Din păcate, tăticul, după aceea, a devenit alcoolic și n-a mai putut să se țină de fotbal. Eu mergeam la CS Târgovişte când era de Gicu Dobrin acolo, jucam la pitici. Jucam odată cu Șoimii Sibiu și, din păcate, am fost faultat la picior și m-am accidentat. Efectiv, mi s-a ciobit glezna.
Da, osul, din păcate. Mi s-a pus piciorul în ghips, piciorul a copt în ghips, iar după o săptămână de dureri cumplite, când au desfăcut ghipsul, piciorul era tot negru. Medicul de acolo, de la Târgoviște, i-a spus mamei mele: «Tovarășa, trebuie să-i tăiem piciorul!». Era tot negru! Și atunci, mama a spus: «Copilul meu? Niciodată!». Și m-a luat în spate mămica… A fost momentul copilăriei mele. După ce am fost accidentat… (n.r. Ce vârstă avea atunci) 11 ani.
Jucam la copii. Mama mea n-a acceptat ce i-a zis medicul. Cu lacrimi în ochi, m-a luat în spate și mi-a zis: «Silică – așa era numele meu de alint – te iau în spate și mergem la Azuga». M-a luat mămica din spitalul de la Târgoviște și m-a dus la Azuga, unde am fost salvat de unii dintre cei mai buni medici ortopezi, care m-au operat de trei ori. Am multe copci în picior. Drumul meu în fotbal s-a oprit acolo. Dumnezeu știe pentru ce am renunțat la această pasiune. O practic doar așa, puțin, de drag. Însă știi, în viață sunt intersecții. Trebuie să vezi, să identifici ce vine…
Am mers pe un alt drum. Au fost șase luni de spitalizare, în cârje, am făcut vreo 400 de injecții cu Oxacilină, Kanamicină. Aveam fundul tăbăcit, îmi făceau injecția în pulpă. Era infecție multă acolo, drept pentru care era un mare risc să continui să joc fotbal pe zonă profesională și atunci am schimbat macazul. Bunicul meu m-a convertit și mi-a spus: «Vezi tu cum te-a ajutat Dumnezeu, că putea să ți se taie piciorul, să ți se întâmple ceva foarte rău, putea ca infecția să devină generalizată. Vezi că Dumnezeu te-a salvat? Dă slavă lui Dumnezeu!». Și atunci m-am dus la mănăstire, la Mănăstirea Sitaru, lângă Căldărușani. Și am stat o vară în mănăstire și tare mi-a plăcut”, a spus părintele Vasile Ioana, potrivit gsp.ro.
Sursă foto: Facebook / Părintele Vasile Ioana