Tiberiu Ghioane a trecut o bună perioadă printr-o dramă incredibilă, după ce din 1989 până în prezent nu a mai aflat nimic de tatăl său.
Fostul internațional român a vorbit despre drama vieții sale. Tatăl său a plecat din România, în 1989, cu TIR-ul, iar de atunci nu mai știe nimic despre el și susține că „nu e nici la morți, nici la vii”.
Tiberiu Ghioane a explicat cum a plecat tatăl său dIin România în 1989 și trage un semnal de alarmă. Acesta a ajuns la concluzia că nu are nicio șansă să își mai găsească tatăl, deoarece „nu interesează pe nimeni subiectul”.
Totodată, Tiberiu Ghioane recunoaște că s-a gândit tot timpul că va avea șansa să își găsească tatăl dacă reușește în cariera de fotbalist, dar nu a primit nicio informație. Mai mult, acesta susține că nu se mai așteaptă ca părintele său să mai apară.
„A plecat de acasă în 1989, cu TIR-ul în Austria, și de atunci nu l-am mai văzut. Pur și simplu a dispărut! Nu l-am găsit nicăieri. A mai mers mama pe la el, în 1990 și 1991, dar de atunci nimic. Cum am mai spus, nu e nici la morți, nici la vii! Trec anii și mi-am dat seama că nu interesează pe nimeni subiectul. Nu am nicio șansă. Era șofer pe TIR, avea curse tot timpul. Habar nu am unde era ultima oară când a fost mama la el. Aveam 8 ani când a plecat de acasă… Țin minte că tocmai ne-am mutat de lângă ICIM, că acolo am stat la început, gard în gard cu stadionul.
Acolo m-au și dat ai mei la fotbal. Iar ultimele amintiri cu tata sunt de când ne mutasem într-un apartament mai mare, mai în centru și mă jucam cu sora mea, cu mingea, în casă. Era și tata! Apoi a plecat… Asta-i viața, astea sunt amintirile… Nu avem ce face… Trăim cu ele!”, a dezvăluit Tibi Ghioane, citat de Fanatik.ro.
„M-am gândit că, dacă avansez cu fotbalul, o să am mai multe oportunități să aflu ce s-a întâmplat cu el. Dar nu am aflat absolut nimic! Nu interesează pe nimeni! Foarte greu! Dar era focusată în primul rând să ne crească pe mine și pe sora mea.Ne-a crescut cum a știut și cum a putut. Și cred că ne-a crescut bine… Și acum sunt foarte apropiat de ea. Stă aici în Brașov. Nu-mi mai imaginez așa ceva, dar dacă ar apărea ar fi probabil ca la „Surprize, surprize”, a mai spus Ghioane.
Tiberiu Ghioane (40 de ani) a început fotbalul la FC Brașov, iar în iulie 1999 a făcut pasul către Rapid București, acolo unde a jucat până în 2001. De atunci, fostul mijlocaș central a evoluat la Dinamo Kiev timp de 10 ani.
Tiberiu Ghioane a adunat 21 de meciuri în tricoul echipei naționale a României, acolo unde a debutat pe 26 februarie 2001 și pentru care a înscris două goluri.
Fostul mijlocaș central a câștigat cu Dinamo Kiev nu mai puțin de 7 trofee. Acesta a luat cinci titluri (2002-2003, 2003-2004, 2006-2007 și 2008-2009), două Cupe ale Ucrainei (2002-2003, 2006-2007) și o Supercupă (2009-2010).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER