După 14 ani. Combinezonul purtat de Cathy Freeman la deschiderea Jocurilor Olimpice din 2000 a fost găsit

Combinezonul purtat de atleta australiană Cathy Freeman cu ocazia aprinderii flăcării olimpice la JO de la Sydney din 2000, care era dispărut de mai mulți ani, a fost găsit, a anunțat, marți, Comitetul Olimpic Australian (AOC), citat de AFP.

Conform AOC, costumul, care a dispărut imediat după ceremonia din 2000, a fost trimis de un anonim, sâptămâna trecută, la clubul de cricket din Melbourne.

Poliția din Melbourne a intrat în posesia unui costum, care ar putea fi combinezul purtat de Cathy Freeman la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Sydney, din 2000. Ce s-a întâmplat cu acest combinezon a făcut obiectul mai multor discuții în ultimii ani, deoarece este o parte importantă din istoria olimpismului australian. Sperăm ca acest combinezon să fie autentic și astfel misterul dispariției lui să se încheie„, se arartă într-un comunicat al AOC.

Atleta australiană Cathy Freeman a lansat un apel, la 20 februarie 2001, pentru a fi ajutată să-și găsească echipamentul pe care îl purta în momentul aprinderii flăcării olimpice, în cadrul ceremoniei de deschidere a JO de la Sydney, care ulterior i-a fost furat.

După ce a aprins vasul olimpic, sub forma unei fântâni arteziene, campioana olimpică s-a dezbrăcat de echipament, deoarece se udase. Costumul, în valoare de aproximativ 28.800 de euro, a fost furat.

 

Publicat: 23 12. 2014, 21:14
Actualizat: 23 12. 2014, 21:15