Durerea peste care Leonard Doroftei nu a putut să treacă niciodată! La mai bine de 5 ani, fostul campion mondial la box încă mai suferă după moartea mamei sale: „Mă uit la cer”

Mama lui Leonard Doroftei a murit în urmă cu cinci ani, iar tragicul eveniment a lăsat un gol în imens în inima fostului mare pugilist.

Lăzărica Doroftei a murit la scurt timp după o intervenție chirurgicală, iar fostul luptător a fost foarte afectat. Moșu’ și-a amintit de vremea când își bea cafeaua cu mama lui și a transmis un mesaj emoționant.

Într-o postare pe rețelele sociale, Leonard Doroftei a adăugat câteva imagini în care apare alături de mama lui, care a murit în 2016. Lui încă îi este dor de vremurile în care putea să o strângă în brațe. Totuși, el simte că mama lui îi este mereu aproape.

Durerea peste care Leonard Doroftei nu a putut să treacă niciodată! La mai bine de 5 ani, fostul campion mondial la box încă mai suferă după moartea mamei sale: „Mă uit la cer”

Cea care i-a dat viață marelui campion avea probleme grave de sănătate și trecuse printr-o luptă cruntă. Decesul femeii s-a produs după o intervenţie chirurgicală la care a fost supusă.

„La o cafea cu mama. Acum când beau cafeaua dimineața, mă uit la cer și zâmbesc, știu că și mama face la fel”, a scris Leonard Doroftei în descrierea postării.

În trecut, fostul mare pugilist a vorbit despre chinul prin care a trecut mama sa înainte să moară.

„A fost o mamă cu suflet, care a rămas văduvă de tânără. Ea a fost şi mamă şi tată şi prieten. A trebuit să muncească foarte mult. Am avut o casă care stătea să cadă. A luptat aşa cum putea să facă o mamă. (…) Mama a fost o femeie bolnavă. A avut diabet, astm, a făcut o pancreatită urâtă care a doborât-o. A avut 2 operaţii într-o lună de zile şi i-a cedat inima. A fost o suferinţă. Mama după prima operaţie a luat un microb din spital. (…) Eu am crezut că vine acasă că a fost o fire puternică. Nu mi-a venit să cred şi încă nu-mi vine să cred. Astăzi mi-am luat o cafea şi m-am dus lângă ea ca să beau cafeaua cu ea”, declara fostul pugilist la o zi după moartea mamei sale, la Antena Stars.

Publicat: 16 12. 2021, 14:17