Lukas Zima (29 de ani), noul portar de la Petrolul, este un bărbat norocos! Pe lângă reușitele sale din fotbal, sportivul se poate mândri cu iubita sexy, Simona Pechal. Cine este tânăra care arată bestial?
Lukas Zima, portarul ceh în vârstă de 29 de ani, a semnat recent cu Petrolul Ploiești! Jucătorul a semnat un contract valabil pe următoarele trei sezoane, dar și în plan sentimental stă foarte bine. El s-a logodit cu iubita lui, Simona Pechal, un celebru stilist vestimentar care a studiat peste hotare. Evenimentul a avut loc în Santorini, Grecia, acolo unde Lukas Zima i-a dăruit un superb inel de logodnă.
Simona Pechal, viitoarea soție a portarului de la Petrolul, este pasionată de modă! De altfel, bruneta sexoasă a studiat la Milano la Institutul Marangoni, școala de design unde a fost înscrisă și Rebecca Dumitrescu, fiica cea mare a Anamariei Prodan.
În prezent, ea lucrează ca și personal shopping în Cehia, dar și la Milano și Paris. Fiind extrem de cunoscută în străinătate, tânăra a ajuns să îmbrace numeroase vedete de la Hollywood și să asiste la ședințe foto cu diverse modele celebre în lume. Totodată, numeroase reviste de modă, printre care și Elle, îi cer sfaturile Simonei Pechal în ceea ce privește tendințele vestimentare actuale.
Logodnica lui Lukas Zima are o meserie plătită destul de bine, ținând cont că job-ul de ‘personal shopper’ îi poate aduce chiar și 500 de euro pe zi. Pentru cei care nu știu, meseria de personal shopper presupune ca un asistent să meargă la cumpărături în magazine și să aleagă ținutele care i se potrivesc cel mai bine persoanei respective.
Și pe Instagram, Simona Pechal este destul de activă! Pe lângă meseria pe care o iubește la nebunie, iubita fotbalistului se laudă cu apariții sexy, chiar și în costume de baie. Bruneta arată senzațional și nu ezită să-și etaleze formele apetisante, spre deliciul fanilor săi.
Vezi și: Petrolul pornește asediul pe piața transferurilor! Anunțul de ultimă oră pentru suporterii prahoveni
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER