Efectul „Oh, Ramona! ” în noaptea premierei de gală: „Îți dă sentimentul că vrei să fii acolo” | VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Efectul „Oh, Ramona! ” în noaptea premierei de gală a umplut spațiul dintre senzația lucrului împlinit cu”un film plin de viață și o comedie, dar și o poveste plină de sentimente și de căldură”, până la exclamația unei tinere spectatoare la ieșirea din sală:”îți dă sentimentul că vrei să fii acolo”.

„M-au recunoscut atunci când mi s-a verificat pașaportul, mi se pare o nebune ce important e în această țară, primesc multe mesaje în fiecare zi, și le citesc pe toate, nu pot să le răspund tuturor, dar n-am primit un mesaj defavorabil nici măcar o dată”, a povestit Aggy K. Adams, interpreta personajului Ramona, pentru MEDIAFAX.

„Am venit tocmai pentru a vedea ceva nou, un film nou, românesc”, își explică prezența la film o domnișoară care spune că partenerul ei a avut rolul hotărâtor în alegerea premierei „Oh, Ramona!”, în regia Cristinei Jacob, ca destinație pentru seara de Sf.Valentin.

„În primul rând am venit din prietenie. În al doilea rând am venit din curiozitate, pentru că, într-un fel am tot auzit despre filmul ăsta, sau i-am auzit pe ei vorbind, și am văzut în timp, sunt câțiva ani de muncă pentru filmul ăsta, cum au evoluat facerea, post-producția, am învățat și eu ascultându-i pe ei. Și atunci curiozitatea e cu atât mai mare. O dată pentru că e vorba despre un film românesc, sau, în primul rând pentru că e vorba despre Cristina, pentru că e vorba de ei și am venit foarte deschis să văd acest film. Sunt un prost spectator, trebuie să recunosc, în general, ajung destul de rar la cinematograf și am destul de puțin timp pentru film dar, de data asta am venit să văd filmul”, a explicat Marius Tucă pentru MEDIAFAX.

„Filmul ăsta îți dă sentimentul că vrei să fii acolo”

„Chiar l-aș recomanda cu mare drag. Îmi place foarte mult că este diferit și pare foarte internațional” ne explică un tânăr la încheierea proiecției.

„A fost o chestie pe care am observat-o când am ieșit din sală, simt că am stat foarte mult, dar nu de plictiseală. Simt că a fost o poveste foarte lungă și asta presupun că înseamnă că am participat la ce s-a întâmplat. Nicio secundă nu m-am gândit că sunt într-o sală de cinema, am fost prezentă și a fost bine”, explică o tănără care mărturisește că a ținut să vadă filmul mai ales pentru că îl cunoaște pe Bogdan Iancu, interpretul rolului principal, jucând alături de ei într-o trupă de teatru.

Tânăra promite că își va încuraja colegii și prietenii să încerce experiența oferită de „Oh, Ramona!”: „O să le spun să îl vadă. O să se distreze… Filmul ăsta îți dă sentimentul că vrei să fii acolo”.

Bianca a apărut în una dintre scenele din film ca una dintre fetele din clasa Ramonei și vorbește în engleză: „Mi-a plăcut filmul, a fost așa distractiv să iau parte la filmări, am jucat rolul uneia dintre colegele de clasă ale Ramonei. A fost o experiență minunată, și s-a închegat atât de bine!. Mi-a plăcut finalul. Mi-a dat senzația de «Uuuu, ce o să se mai întâmple?». A fost tare nostim!”, spune ea pentru MEDIAFAX.

Tehnicile seducției

Dacă în loc să îți spui numele ai spune doar ce crezi despre „Oh, Ramona!” sunt șanse să aflii mai repede cu cine stai de vorbă.

De la pretenții mici ca „N-am mari așteptări… nu știu… să fie bun și să-mi placă”, până la exigențe ceva mai detaliate ca „mă aștept să vedem o acțiune deosebită, mă aștept să fie un film cu morală, mă aștept să fie un film amuzant, și sunt sigur că o să placă”, toate genurile de cereri se îndreaptă spre pânza albă pe care va rula „Oh, Ramona!”.

„Aștept să râd mult… foarte mult. Chiar am zis că nu mă uit la nimic, la niciun trailer și să am o surpriză totală acum”, își prezintă poziția inedită un alt spectator.

Cei care știu ce înseamnă să pui la bătaie priceperea artistică au reacționat imediat ce au văzut „Oh, Ramona!”: „Este foarte bun vizual, eu l-aș recomanda în primul și în primul rând pentru cadre. Muzica este foarte bună… cel puțin Massive Attack ne-a rupt. Foarte bune cadrele, foarte bune tranzițiile vizuale, culoarea și sunetul. Știu că este o problemă la filmele românești sunetul. Sunt absolut geniali puștii care au jucat”.

Dialogurile din holul cinematografului se succed rapid:

„Îți captează atenția… e dinamic și te face să râzi”

„Mi se pare o evoluție pentru România și pentru cinematografia noastră. Hai să ne ducem puțin și spre zona comercială. Cred că avem nevoie de chestia asta”

„Eu așteptam filmul pentru că am citit cartea. Andrei este vecinul meu, Ramona este din Suceava, de unde suntem noi, știi cum e întrebarea aia cu cât este salariul Andreei Esca, așa este și la noi întrebarea «Cine e Ramona?»”

„A fost un film foarte simpatic. Părerea mea că a fost puțin americanizat, stilul ăla de «American Pie»”

„Eu am să-i spun sigur surorii mele, care are 19 ani să-l vadă pentru că mi se pare că target-ul e acolo, undeva, 16-20 și ceva de ani, dar e bun și pentru cei din generația de 30 de ani să își amintească cum erau vremurile la liceu și să le mai trăiască o dată”

„Sunt foarte multe replici care adună foarte multe categorii de personaje și de oameni: adolescenți care au suferit din dragoste, adolescenți care au fost dezamăgiți, adolescenți care n-au fost tratați așa cum trebuie din cauza look-ului sau pentru că sunt prea deștepți, pentru că avem și genul tocilar” spune Elena și explică astfel faptul că ceea ce spui despre „Oh, Ramona!” poate să țină loc de prezentare.

De partea mamei lui Andrei

„Eu și Bogdan am avut o conexiune imediat ce ne-am întâlnit. De atunci am știut că putem să interpretăm raportul dintre o mamă și fiul ei. Nu mai era nicio problemă. Știam că va fi un film plin de viață, și o comedie, dar și o poveste plină de sentimente și de căldură. Mai ales pentru mine și Bogdan pentru că ne-am înțeles atât de bine. Cred că personajul meu e foarte românesc. Sper că se vede și am oferit tuturor mamelor din România o descriere potrivită”, Andromeda Godfrey care a povestit pentru MEDIAFAX cum i-a urmărit pe cei din jur ca să înțeleagă cum se poartă o mamă din România și ce are ea special.

„Sunt și eu o mamă și mi se pare că Alfred, personajul pe care l-am jucat făcea totul pentru fiul ei. Gătea pentru el, avea grijă de el… în film, viața mea se învârtea în jurul griji pentru fiu, încerca să fie sigură că el va face alegerile cele mai bune”, a povestit actrița născută în Marea Britanie.

De partea Ramonei

Așa cum spunea pe scenă Bogdan Iancu, înaintea premierei, toată lumea are o Ramona în viață. Probabil că nimeni nu are o accepțiune mai concretă pentru această afirmație decât interpreta rolului Ramona din film. Ea a resimțit la prima mână presiunea pe care o aduce un personaj în legătură cu care fiecare om are o părere: „Ramona este un personaj atât de emblematic în România și sunt onorată că m-a ales Cristina să interpretez acest rol. Simt că trebuie să îi fac dreptate. A fost o persoană reală, am vorbit cu Andrei, autorul romanului despre ea și cred că presiunea a venit din faptul că toată lumea a citit cartea, trebuie să mă asigur că o interpretez într-un mod cât mai cinstit, încât spectatorii să îi creadă povestea”, a explicat Aggy K. Adams, pentru MEDIAFAX.

Actriția a recunoscut că personajul a avut părțile lui de inedit: „Nu mai jucasem niciodată un personaj care își folosește sexualitatea ca să-și restabilească încrederea în sine. Asta a fost foarte nou și provocator pentru mine. Oricum, m-am simțit foarte bine să îl joc, să îl privesc e mai greu, dar e normal pentru un actor. Ea are foarte multă încredere în ea însăși dar este o mască, e un joc, dar chiar și așa se bate pentru ceea ce vrea și nu are nicio reținere. Și asta e o mare lecție pentru că eu sunt destul de timidă și nu știu cum să spun ce vreau să zic”.

Cam ce înseamnă să joci personajul al cărui nume dă titlul unei comedii după ce a fost punctul central al uneia dintre cele mai citite cărți din România pentru adolescenți tot actrița, care s-a născut în Polonia, și trăiește la Londra, poate să spună: „Pentru mine, personal, a fost mai complicat faptul că vorbim despre o comedie, dar personajul meu susține structura dramatică a filmului, așa că pentru mine s-a pus problema să intru în legătură cu zone emoționale destul de grele, cu o variație afectivă ce seamănă cu un montagne russe, cum ați văzut în film, e destul de mare, așa că a fost nevoie să mă asigur că știu ce butoane să acționez în interiorul meu ca să am certitudinea că obțin ceva adevărat și nu ceva fals. A fost nevoie să găsesc acele locuri. Am avut marele noroc să lucrez cu un instructor de teatru extraordinar, de la Studioul de Actorie Lee Strasberg din New York, Mihaela Mihuț, care colaborează destul de des cu Cristina Iacob. E o adevărată binecuvântare că m-au ajutat. Sper că, în acest fel, publicul va putea să înțeleagă de unde vine personajul, că nu este doar caricatura și emblema pe care toată lumea crede că o cunoaște, că vorbim despre o persoană reală cu motivele ei”, a arătat interpreta Ramonei pentru MEDIAFAX.

Așteptată, deopotrivă, de fanii cărții lui Andrei Ciobanu și de cei ai filmelor „Selfie” și „Selfie 69” ale Cristinei Jacob, comedia „Oh, Ramona!” este lansată în cinematografele din toată țara pe 14 februarie 2019, de Ziua Îndrăgostiților.

Link trailer: https://www.youtube.com/watch?v=EykqSLTbYaU

Facebook: RamonaMovie/”>https://www.facebook.com/OhRamonaMovie/

Instagram: ramona_movie/?hl=ro”>https://www.instagram.com/ohramona_movie/?hl=ro

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
„Asta vrea să facă!” Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: „Nici nu mi-a trecut prin cap!”
„Asta vrea să facă!” Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: „Nici nu mi-a trecut…
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Reacţia unui danez când gustă pentru prima dată răcitură
Reacţia unui danez când gustă pentru prima dată răcitură
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×