El e omul din Generația de Aur descoperit de fostul impresar Dan Alban! S-a luptat cu Lizarazu pentru transferul la Bayern Munchen și a ajuns la fotbal de la hochei | EXCLUSIV
Tibor Selymeș a fost fundașul stânga al „Generației de Aur”. Fostul apărător, acum în vârstă de 50 de ani, a fost la un pas de a ajunge la Bayern Munchen și în tinerețe a practicat hochei.
A debutat la Brașov în fotbalul profesionist și după trei sezoane, 1987 – 1990, a ajuns la Dinamo. Aici a jucat alături de fotbaliști extrem de valoroși, Andone, Rednic sau Klein.
„Era la Brașov și Dan Alban (n.red. – primul impresar al fotbaliștilor români) l-a observat și l-a propus la Dinamo. Și-a arătat calitățile repede, i s-a spus că va fi urmașul lui Klein și că în ritmul ăsta va ajunge la națională, ceea ce s-a și întâmplat” susțin sursele ProSport. Alături de fosta glorie Michael Klein a evoluat doar o lună, omul care asigura flancul stâng al apărării transferându-se în Germania, la Bayer Uerdingen.
Selymeș – Lizarazu! Doi fundași, un singur loc, Bayern Munchen îl alege pe francez: „Giovani Becali a venit cu oferta”
Tibi Selymeș joacă trei ani la Dinamo, bifează 83 de meciuri și câștigă titlul în 1992. Un an mai târziu ajunge la Cercle Brugge, apoi la Anderlecht, unde mai târziu, în 2000, devine campion. Dar, parcursul putea fi altul. Epsiodul s-a întâmplat în 1997. „L-a vrut Bayern Munchen, era opțiunea numărul doi, după Lizarazu. Tibi era la Anderlecht și nemții doreau un fundaș stânga bun. Giovani Becali a venit cu oferta, dar până la urmă ei l-au ales pe francez”, dezvăluie sursele ProSport.
- Bixente Lizarazu a ajuns la Bayern în 1997 de la Athletic Bilbao, iar în vara lui 2004 a plecat la Olympique Marseille. După șase luni a revit la Bayern și a bifat în total nouă ani la club, în tricoul cu numărul 69, cifră care-l reprezenta: e născut în 1969, avea 1.69 metri și 69 de kilograme. Alături de naționala Franței a devenit campion mondial în 1998.
Selymeș, de la hochei la „Generația de Aur”
Fundașul a făcut parte din „Generația de Aur” a naționalei noastre, una ce la Mondialul din SUA, din 1994, a ajuns în sferturile competiției. A evoluat în 46 de meciuri pentru „tricolori” între 1992 și 1999, fiind component al echipei la CM 1994, EURO 1996 și CM 1998. Însă, Selymeș, născut în localitatea Bălan, județul Harghita, a avut primul contact cu sportul, la hochei. „În zonă, părinții își îndreaptă copiii către hochei. Așa a făcut și-n cazul lui, dar apoi tatăl său l-a dus la fotbal. Tibi avea viteză și capacitate mare de efort, atletismul nu-i plăcea și așa a ajuns pe terenul de fotbal”, spun apropiații lui Selymeș.
Selymeș nu activează în acest moment în fotbal, dar a fost antrenor și a ocupat funcții administrative în cadrul mai multor cluburi din țară. Va reveni în curând, urmează să devină și imaginea unei case de pariuri, și recent, alături de prietenul său, Florin Prunea, a participat la un demonstrativ de Teqball, desfășurat la Mangalia. „E un joc interesant, e prima oară când îl practic. E bun și pentru cei din cluburile profesioniste, îți dezvolți tehnica, e solicitant”, a spus fostul fundaș al roș-albilor, care a completat: „Sper să-și revină Dinamo. Există o reticență și după venirea spaniolilor fiindcă ne chinuim de mulți ani să construim o echipă puternică. Aveam emoții legate de retrogradarea lui Dinamo când am văzut că mulți jucători s-au îmbolnăvit. Simțeam că nu mai putem să ieșim de acolo”.