Elias Charalambous intră pe teren pentru o cauză nobilă! Aglomerare de vedete la meciul caritabil organizat de AFAN pentru fundația lui Mihai Neșu

Elias Charalambous intră pe teren pentru o cauză nobilă! Aglomerare de vedete la meciul caritabil organizat de AFAN pentru fundația lui Mihai Neșu. Sursă foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

La scurt timp de la venirea în România, în postura de antrenor principal la FCSB, Elias Charalambous se implică într-o cauză nobilă, de strângere de fonduri pentru fundația lui Mihai Neșu.

Elias Charalambous intră pe teren pentru o cauză nobilă! Aglomerare de vedete la meciul caritabil organizat de AFAN pentru fundația lui Mihai Neșu

După cum se știe deja foarte bine, fostul fundaș stânga de la FCSB a rămas paralizat în urmă cu circa 12 ani, după un incident nefericit petrecut la un antrenament al lui Utrecht, formația din Olanda pentru care evolua la acel moment.

De atunci, Mihai Neșu și-a dedicat viața ajutorării persoanelor care se confruntă cu aceleași probleme ca el. În prezent, el și oamenii din jurul lui construiesc la Oradea, orașul său natal, un centru de recuperare pentru oamenii cu astfel de problemele neuromotorii.

În acest sens, a fost demarată în urmă cu ceva timp o campanie de strângere de fonduri, iar la ea vor contribui acum și cei de la AFAN, Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România.

În colaborare cu Divizia Europa a FIFPro, sindicatul internațional al fotbaliștilor, AFAN va organiza un meci caritabil pe 4 mai, de la ora 18:00, pe stadionul „Arcul de Triumf” din Capitală.

Partida se va disputa între „echipa României All-Star”, din care vor face parte, printre alții, Bogdan Lobonț, Răzvan Raț, Petre Marin, Dorin Goian, Cosmin Moți, Vasile Maftei, George Ogăraru, Lucian Sânmărtean, Nicolae Dică sau Ionel Dănciulescu, și „echipa FIFPro League”, din care vor face parte, printre alții, Robert Pires, fostul mare fotbalist al lui Arsenal, Giorgos Karagounis, campion european cu Grecia în 2004, sau Elias Charalambous, actualul antrenor de la FCSB.

Anunțul făcut de AFAN

Toți banii obținuți din vânzarea de bilete vor merge la „Fundația Mihai Neșu”, după cum au anunțat cei de la AFAN prin intermediul site-ului oficial:

Cu ocazia desfășurării Congresului General FIFPro (Divizia Europa), avem plăcerea de a anunța, în cadrul evenimentului „Gala Mihai Neșu”, meciul caritabil dintre România AFAN All Stars și FIFPro Europe, organizat cu scopul de a strânge fonduri pentru finalizarea complexului de recuperare neuromotorie „Sfântul Nectarie” din Oradea.

 

Organizată de către AFAN și FIFPro, în colaborare cu Durby Sports Marketing și cu sprijinul Fundației Mihai Neșu, partida va avea două reprize a câte 35 de minute și se va desfășura în data de 4 mai 2023, de la ora 18:00, pe stadionul Arcul de Triumf. Printre participanții la eveniment se numără foști jucători importanți, care s-au angajat să sprijine această cauză nobilă.

 

Banii de pe fiecare bilet achiziționat vor fi donați către Fundația Mihai Neșu. Pentru iubitorii de fotbal este o ocazie specială să vadă pe gazon foști mari fotbaliști și să sprijine o cauză socială importantă, în același timp. Fundația Mihai Neșu are drept scop ajutarea copiilor și a tinerilor cu dizabilități, oferindu-le șansa de a-și îndeplini visurile și aspirațiile în viață”.

Publicat: 11 04. 2023, 14:19