Celebrul miliardar Elon Musk a fost ironizat de Martina Navratilova cu un tweet chiar pe rețeaua de socializare pe care acesta o deține.
Fosta jucătoare de tenis este cunoscută pentru remarcile sale ieșite din comun, dar și despre opiniile pe care le are la adresa lui Donald Trump și Elon Musk. Și de această dată, Martina Navratilova a avut o reacție total neașteptată atunci când a fost etichetată la o postare de pe X (Twitter) în care Elon Musk era numit „lucrător migrant ilegal”.
Martina Navratilova nu este cea mai mare fană a miliardarului Elon Musk. După ce în urmă cu câteva zile a avut o reacție acidă la unul dintre discursurile fondatorului Tesla, fosta sportivă a fost etichetată la o postare pe X (Twitter).
Un utilizator l-a numit pe Elon Musk drept un „lucrător migrant ilegal care a abuzat de viza de student”, la care a atașat și o imagine cu acesta de pe vremea când nu avea cea mai „cool freză”, fapt de care s-a legat și Martina Navratilova când a răspuns la postare cu un mesaj ironic: „Nice hair (n.r. frumos păr)”.
În urmă cu câteva luni, Martina Navratilova a luat atitudine și împotriva președintelui american Donald Trump, după ce miliardarul a avut mai multe discursuri controversate. Una dintre cele mai mari jucătoare de tenis din istorie nu a putut să stea deoparte și și-a exprimat părerea despre o afirmație făcută de Donald Trump: „Femeile vor fi fericite, sănătoase, încrezătoare și libere. Dacă o să câștig, nu vă veți mai gândi la avort”, declara Trump în timpul campaniei electorale.
Imediat a venit și răspunsul Martinei Navratilova care l-a taxat dur pentru modul în care a abordat problema avortului.
„Trump este un narcisist toxic și devine din ce în ce mai rău”, a punctat legenda tenisului feminin pe X (Twitter).
De nenumărate ori și-a arătat orientarea politică chiar și în spațiul public, având o reacție fermă împotriva Republicanilor, dar mai ales la adresa lui Donald Trump, cel care e bun prieten cu Elon Musk.
„Este vorba doar despre Trump și despre judecătorii sociopați de la Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii (SCOTUS). Toți au mințit atunci când au fost întrebați despre Roe (n.r. – o lege cu privire la avort). Toți au spus că este o lege în vigoare. Acum mor femei sănătoase. Urăsc ceea ce au făcut țării noastre. Psihopații știu cine sunt”, a scris Navratilova, potrivit Sportskeeda.com
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER