Eric e cel mai bun marcator străin din campionatul românesc, dar în urmă cu zece ani a avut ofertă de a juca pentru echipa națională a Republicii Moldova. I s-au oferit două milioane de euro pentru a accepta, însă a refuzat.
Brazilianul de 37 de ani a depus dosarul pentru cetățenia română în vara lui 2013, dar a fost respins. Atunci selecționer al „tricolorilor” era Victor Pițurcă și sud-americanul juca la Pandurii.
Eric de Oliveira e în România din 2007, când a ajuns la Gaz Metan Mediaș. S-a stabilit definitiv în România și s-a căsătorit cu handbalista Cosmina Dancu, în 2011. Cuplul are doi băieți, Deric, 12 ani, și Anthony, 8 ani.
„Am avut ofertă de două milioane de euro să joc în naționala Moldovei, în 2013, când eram pe val cu Pandurii în Europa League. Atunci am refuzat Moldova, pentru că am dorit să joc pentru România. Dar azi aș accepta-o. N-am vrut să aleg banii din Moldova și am ales România. Dar România nu m-a ales. A fost dorința mea să joc în naționala României. E un subiect mai delicat că n-am jucat, prefer să-i dau pas. Pentru cei care nu m-au vrut, spun doar că o să vin acum din spate. Copilului meu îi interzic să joace în naționala Braziliei, doar pentru România”, a declarat Eric de Oliveira în Podcastul Business Philosophy.
Eric de Oliveira a jucat în țara noastră pentru echipe precum Gaz Metan Mediaș, Pandurii Târgu Jiu, Viitorul (în prezent Farul Constanța) și FC Voluntari. A înscris 72 de goluri în toate competițiile, fiind cel mai bun marcator străin din campionatul românesc: 66 de goluri. Acum brazilianul este în staff-ul campioanei Farul Constanța și are mai multe roluri, scouter sau traducător pentru străinii din lot. „Hagi vine cu dușul rece peste băieți, iar eu stau apoi cu ei la povești, să schimbăm atmosfera, să schimbăm starea lor. E bine că am lucrat cu Hagi și ca jucător. Acum sunt în staff, îi văd ideile, concepțiile, văd că are dreptate foarte mult în ceea ce spune. Învăț în fiecare zi de la el…Nu imediat, dar mă gândesc. Parcă văd că Hagi mă face antrenor! Dar nu m-am decis încă” spunea el, potrivit sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER