Este oficial! Shakira formează un cuplu cu Lewis Hamilton. Fosta lui Gerard Pique a fost surprinsă în timp ce se săruta cu pilotul de Formula 1
Nu se mai ascund! Shakira şi Lewis Hamilton formează un cuplu. Dezvăluirea bombă a fost făcută de jurnaliștii de la Marca. Cei doi au fost surprinși în timp ce se sărutau.
Este oficial! Shakira formează un cuplu cu Lewis Hamilton
Gerard Pique și Shakira au anunțat că s-au despărțit în vara lui 2022. La începutul lunii aprilie, artista din Columbia a părăsit definitiv Spania și s-a mutat la Miami, alături de cei doi copii pe care îi are cu fostul fotbalist al Barcelonei. Dacă fostul fotbalist al Barcelonei s-a afișat public cu noua sa iubită, Clara Chia Marti, acum a venit rândul și solistei columbiene să-și refacă viața.
În ultima vreme s-a tot speculat că Shakira ar fi într-o relație cu Lewis Hamilton (38 de ani). Cei doi au fost fotografiați împreună în repetate rânduri la diverse evenimente. Acum, publicația Marca aruncă bombă. Shakira și Lewis Hamilton sunt într-o relație!
Deși se cunoșteau de ceva timp și erau prieteni, Shakira şi Lewis Hamilton au decis să-și dea o șansă ca și cuplu. Mai mult de atât, amorezii ar fi fost fotografiați în timp ce se sărutau.
„Shakira și Lewis Hamilton au fost surprinși în timp ce se sărutau și se îmbrățișau. Cei doi au arătat semne de afecțiuni și s-au sărutat în fața prietenilor apropiați. Mai multe persoane prezente la Grand Prix-ul Spaniei, de la Barcelona, susțin că i-au văzut pe cei doi în timp ce se sărutau în paddock-ul de la Montmelo.
Surse apropiate de familia Shakirei au confirmat că relația ei cu Lewis este încă la început și o descriu ca fiind lumina care îi aduce fericirea cântăreței columbiene”, au notat jurnaliștii Marca, citând-o pe jurnalista Silvia Taules.
Solista a avut un conflict violent cu Gerard Pique
La începutul lunii mai, fostul fundaș de la Barcelona a avut un conflict violent cu Shakira, iar fratele acesteia, Tonino, a intervenit în scandal și a început să se bată cu Pique, scrie presa spaniolă. Cei doi bărbați s-au calmat când a venit Poliția.
„Shakira a avut o ceartă aprigă cu fostul ei iubit, iar discuția ar fi devenit atât de violentă încât Tonino, fratele cântăreței, ar fi sărit la bătaie cu Pique pentru a-și apăra sora. Potrivit zvonurilor, Poliția a trebuit să intervină pentru a opri altercația”, a precizat jurnalista Verónica Bastos, citată de Mundo Deportivo.