„Ești un prost!”. Marius Lăcătuș l-a chemat pe fostul căpitan al FCSB în biroul lui și l-a luat în primire
Sorin Ghionea, 45 de ani, a povestit într-un podcast despre cum l-a primit antrenorul Marius Lăcătuș, 60 de ani, la revenirea sa la Galați, după ce a susținut probe de joc la Șahtior Donețk. Originar din Galați, Sorin Ghionea a fost format la grupele de juniori ale Oțelului, iar la 18 ani a debutat pentru echipa mare a clubului gălățean.
Marius Lăcătuș a antrenat Oțelul Galați în perioada februarie – iunie 2002, iar Sorin Ghionea a povestit cum a fost întâlnirea cu tehnicianul, după ce s-a pregătit o perioadă cu cei de la Șahtior, dar a refuzat să semneze cu formația din Ucraina.
Marius Lăcătuș, către Sorin Ghionea: „Ești un prost”
Sorin Ghionea s-a transferat la Steaua în 2002, de la Oțelul Galați, iar până în 2010, când a plecat la echipa rusă Rostov, a câștigat titlul de campion în 2005 și 2006. A fost căpitan al echipei roș-albastre și a făcut parte din generația UEFAntasticilor care au jucat sfertul de finală cu Rapid în Cupa UEFA.
„Între timp s-au întâmplat niște evenimente și a venit antrenor Marius Lăcătuș…Lăcătuș, la Galați. Când am ajuns la antrenament, țin minte că mi-a zis: «Băi, să vii la mine în birou». Zic: «Mamă, să vezi ce-mi face acum…».
Și sunt cuvintele mot-a-mot, cum mi-a zis: «Băi, tu să nu înțelegi greșit. Eu mă bucur că te-ai întors (n.r. din probele de la Șahtior), că am nevoie, dar ești un prost!»”, a povestit Sorin Ghionea, la Un Podcast.
Fostul căpitan al FCSB are o școală de fotbal: „ Am fi putut să ne implicăm și în fotbalul mare, dar ne simțim mult mai bine aici”
Fostul fundaș are în prezent o școală de fotbal. „Zece ani facem anul acesta, eu și Petre Marin ne ocupăm împreună de școala noastră de fotbal. Creștem copiii sănătos și corect, din punct de vedere fotbalistic. Sperăm ca mare parte din ei să ajungă să facă pasul către fotbalul profesionist. Noi îi educăm la fel ca și la școală, nu numai fotbalistic. Avem și un parteneriat cu Academia Hagi, deja avem 10-11 care sunt plecați acolo.
Unul dintre copiii care au plecat de la noi și joacă acum în Liga 2, la CSA Steaua, este David Păcuraru, crescut de noi. Mai este David Paraschiv, de la Petrolul, fiul lui Sorin Paraschiv. Am fi putut să ne implicăm și în fotbalul mare, dar ne simțim mult mai bine aici” declara Sorin Ghionea, potrivit sportpesurse.ro.