#Eu eram Ahmed. Ștucan, în replică la editorialele lui Negruțiu și Tolontan despre dilemele libertății de exprimare: „Are liberul meu arbitru dreptul de a-l pune în pericol pe al tău?”. Două cazuri ignorate din sport
Redactorul șef Gândul, Florin Negruțiu, constată că „civilizația apuseană își redescoperă și își afirmă una dintre valorile fundamentale care stă la baza ei: libertatea de exprimare”. Paradoxal, în timp ce zeci de mii de oameni diverși din întreaga lume au ieșit în stradă purtând pancarte cu mesajul „Je suis Charlie”, reprezentanții aceleiași civilizații stau și analizează dacă să publice sau nu caricaturile controversate pentru care 8 jurnaliști de la săptămânalul francez Charlie Hebdo au sfârșit sub gloanțele unor pistoale mitralieră Kalașnikov.
Momentul e sensibil și generează tracțiune de idei. Sedus de elixirul fermentat din curiozitate și disidență, Cătălin Tolontan își amintește că „omul este o specie de eretici” și că umanitatea a progresat tocmai pentru că nu și-a pus bariere.
După masacrul de la Paris, omenirea este însă în fața unei dileme pe care încearcă să o depășească apucând îndârjit inelele unui berbec masiv numit libertatea de exprimare. Doi pași în spate, un avânt curajos în numele progresului și, buf, bariera masivă din față se spulberă.
Cruciații civilizației occidentale, CNN, Associated Press, New York Times, Daily Telegraph au ales să nu publice caricaturile din Charlie Hebdo, considerate blasfemiatoare, în care profetul Mahomed apare nud sau împins într-un scaun cu rotile. Giganții media internaționale militează pentru libertatea de exprimare, sunt solidari cu Charlie, ba chiar se consideră Charlie, dar se gândesc în același timp la miile lor de corespondenți din întreaga lume a căror siguranță ar putea fi pusă în pericol.
Ca dușat în cap cu una dintre gălețile de apă cu gheață folosite pentru #IceBucketChallenge, idealismul din #jesuischarlie se temperează și mâinile de pe berbecul libertății ezită. Dacă în spatele ușii masive pe care ne pregătim să o spargem cu ascuțimea gândirii se află niște nevinovați pe care îi vom strivi ca pe gândaci? Sau pe care îi putem mutila psihic pe viață? Liberul arbitru, unul dintre frații libertății de exprimare, e în cumpănă: „Voi zdrobi bariera prejudecății, dar am oare dreptul să suprim liberul arbitru al celor de dincolo?”.
Gândurile zboară prin minte și se agață mai des ca niciodată de niște puncte de referință. Lucian Blaga spunea că „omul s-a ridicat pe două picioare, devenind ființă verticală, în momentul în care a născocit mitul cerului. Când acest mit va fi uitat, omul va cădea iarăși în patru labe”. Atei sau nu, Charbonnier, Cabut, Wolinski și Verlhac priveau în continuare cerul cu venerație, însă au vrut să-i încerce limitele cu un berbec având cap din cărbune. Fuseseră avertizați de guvernul francez în urmă cu o săptămână în privința faptului că reprezentările lor erau exagerate, însă au preferat să deseneze motivând că o „hârtie nu taie gâtul nimănui”. De dincolo de barieră, rătăciți în dimensiunea celor care explorează permanent libertatea, doi bărbați cu cagulă au scos Kalașnikoavele și au tras. Să spui acum că toți musulmanii sunt teroriști ar însemna să afirmi că toți norvegienii sunt criminali, după ce Anders Breivik a ucis 77 de persoane în iulie 2011. Omorul de la Paris este absurd, duelul a fost inegal, dar ce mare dilemă lasă în urmă.
Unde se naște și unde moarte libera exprimare? Căutați caricaturile damnate din Charlie Hebdo și comparați-le cu o postare recentă de pe Twitter a lui Mario Balotelli. Un mesaj care se dorea a fi antirasist s-a transformat brusc într-unul antisemit pentru că italianul cu minte de copil a considerat că fraza „adună monede ca un evreu” este înnobilată de spiritul libertății de exprimare. Nu și pentru oficialii Federației engleze, demni reprezentanți ai civilizației apusene, care l-au suspendat imediat pe eretic și l-au amendat cu 25.000 de lire sterline.
Mergem mai departe. Directorul federației de tenis din Honk Kong a fost amendat recent cu 10.000 de dolari de către oficialii WTA. Motivul îl reprezintă declarațiile la adresa jucătoarei Eugenie Buchard care nu s-a prezentat, în septembrie 2014, la turneul din Hong Kong, deși se angajase prin contract să o facă. „Bouchard n-a fost în stare să-și onoreze angajamentul. Nu s-a ținut de cuvânt”. Pentru aceste propoziții, Herbert Chow Siu-lung a fost pedepsit de WTA pe motiv că „pune la îndoială integritatea domnișoarei Bouchard, fapt ce pune în pericol reputația și interesele financiare ale acesteia”.
Sub impresia colilor A4 însângerate, împrăștiate pe parchetul redacției Charlie Hebdo, analiza rece a celor două episoade de mai sus nu e posibilă. „Insignifiant! În Franța au murit oameni”, vor spune unii. Poate fi însă ceva minor atunci când vorbim despre libera exprimare, trendul ultimelor ore în lumea occidentală?
Balta de sânge ca o bulă de caricatură reflectă imaginea berbecului în așteptare, aproape că surprinde și încordarea de pe fețele noilor purtători. Discret, niște domni în costume negre apar din mulțimea care așteaptă nerăbdătoare rezultatul următoarei lovituri și, fără prea multe explicații, smulg din rândul pionerilor câteva persoane. Ușurați, cei care rămân își iau avânt, împing inelele și, buffff. Lovitura e în plin. Bărbatul măsliniu, cu înfățișare de imam, se prăbușește cu plexul distrus de impact. Geme și privește fascinat cerul. Peste câteva secunde, bocancii pionierilor grăbiți să înainteze spre următoarea barieră îi întunecă privirea. Numele lui era Ahmed, lucra în poliție și venise să-l protejeze pe Charbonnier, caricaturistul îndrăzneț rămas într-o baltă de sânge în numele liberei exprimări.