Mauro Icardi, atacantul lui PSG, a făcut o gafă de zile mari pe rețelele de socializare, după ce a postat un mesaj scandalos care a însoțit o fotografie în care apare împreună cu soția lui, Wanda Nara, și cu câinele său.
Acest lucru demonstrează încă o dată faptul că utilizarea în exces a rețelelor de socializare poate duce la apariția unor derapaje involuntare.
Starul argentinian Mauro Icardi a fost protagonistul unei gafe incredibile pe rețelele de socializare. Fotbalistul sud-american a postat o fotografie complet inocentă în care apare în timp ce se relaxează alături de soția sa celebră, Wanda Nara, și unul dintre câinii săi.
Ceea ce a atras atenția întregii comunități de urmăritori de pe Instagram au fost cuvintele cu care a ales Icardi să însoțească imaginea.
Intenția lui Icardi a fost, fără îndoială, aceea de a arăta fanilor câtă afecțiune are pentru partenera sa și pentru animalul său de companie.
În spaniolă, mesajul original este „Mi perro y mi perra” care, însă, tradus automat de Instagram în alte limbi latine, cum ar fi și cea italiană, capătă tonuri mult mai vulgare.
„Câinele meu și cățeaua mea” sau, și mai rău, „Câinele meu și c**va mea” este ceea ce au citit mii de urmăritori italieni ai atacantului, care a jucat în trecut în Serie A la Internazionale Milano.
Și, așa cum era de așteptat, acest lucru a declanșat imediat reacțiile fanilor în comentarii la postarea cu pricina, care au variat de la amuzament la indignare profundă.
Celebra și controversata Wanda Nara s-a ocupat de atenuarea supărării fanilor de pe cunoscuta rețea socială și, în mod ironic și conștientă de situație, a răspuns cu un „Que gracioso”, neutru, însoțit de un emoticon care face cu ochiul.
Așa cum s-a întâmplat adeseori, soția lui Icardi a sărit în ajutorul soțului ei și a încercat să îl scape basma curată din această controversă iscată involuntar. Imediat după, probabil pentru a distrage atenția urmăritorilor de la gafa sa incredibilă, Icardi a postat o altă fotografie pe contul său de Instagram.
Spre deosebire de cum au fost obișnuiți în trecut fanii atacantului argentinian, nu a trecut nici măcar o oră până când Icardi s-a grăbit să posteze o a doua fotografie pe contul său de Instagram.
De obicei, fotbalistul nu pune niciodată două postări la o distanță atât de mică una de cealaltă pe rețelele sale de socializare, așa că ipoteza este că a făcut-o tocmai pentru a distrage atenția publicului de la derapajul său.
De data aceasta, atacantul de la PSG a fost mult mai precaut și a evitat să însoțească fotografia cu orice fel de mesaj. Ceea ce a fost evident remarcat de către urmăritorii săi. Icardi a încercat să-i facă pe oameni să uite imediat de gafa care o implica pe soția sa Wanda Nara și să treacă sub tăcere controversa apărută din senin.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER