Farsa halucinantă a celui mai bun fotbalist din lume care nu a jucat niciodată fotbal: „M-am culcat cu 1.000 de femei și m-am prefăcut mereu accidentat”
Carlos Kaiser, brazilianul cunoscut drept cel mai bun fotbalist din lume care nu a jucat niciodată fotbal, a dezvăluit cum reușea să îi păcălească pe conducătorii cluburilor unde a fost legitimat, dar și pe femeile care îi dădeau târcoale.
Farsa halucinantă a celui mai bun fotbalist din lume care nu a jucat niciodată fotbal
Pe parcursul carierei, Carlos Kaiser a fost legitimat la Botafogo, Flamengo, Bangu, Fluminense, Vasco a Gama, America, Puebla din Mexic, El Paso din SUA și Ajaccio din Franța, dar nu a jucat niciun minut pentru unul dintre aceste cluburi.
„Cluburile au înşelat şi înşală foarte mult fotbaliştii. Cineva a trebuit să se răzbune pentru toţi”, s-a justificat Carlos Kaiser (2 aprilie 1963), scrie Marca. „Jucătorii ştiau asta, dar toţi erau prietenii mei”, a mai spus brazilianul.
„I-am înşelat pe doctori. A fost o perioadă la o echipă unde se dorea foarte mult să joc şi am avut un prieten dentist. Preşedintele clubului a venit la mine şi mi-a spus: «Nu joci niciodată! Am raportul medical aici şi în sfârşit şi-au dat seama care este problema. Este o problemă dentară». A fost o minciună pură”, mai spune Carloos.
„Şi într-un alt club unde am fost legitimat au adus un vrăjitor de magie neagră care să facă ritualuri pentru a-mi vindeca vânătaia. Îl plăteau bine, dar m-am apropiat de el şi i-am spus: „Ia-ţi banii, prietene. Nu e nimic în neregulă cu mine. Ia-ţi banii şi nu te obosi să-ţi faci treaba pentru că intenţionez să rămân accidentat pentru tot restul vieţii”.
Carlos Kaiser: „Doar faptul că eram fotbalist m-a făcut magnet pentru femei!”
„Sunt cel mai bun fotbalist care nu a jucat niciodată fotbal… M-am culcat cu 1.000 de femei şi m-am prefăcut că sunt accidentat toată cariera mea”, recunoaşte Carlos Kaiser, care este considerat cel mai mare escroc din fotbalul brazilian care în 15 ani de carieră nu a jucat niciun minut. Mai mult, Carlos Kaiser dezvăluia că în timpul carierei „a fost în cluburi de noapte în fiecare seară până la primele ore ale dimineţii, de luni până luni”
„Nu am fost niciodată în stare să mă antrenez sau să joc a doua zi. M-am asigurat că sunt văzut cu cei mai buni jucători de fotbal brazilieni. Doar faptul că eram fotbalist m-a făcut un magnet pentru femei. Eram dependent de sex, ca Michael Douglas. Mă culcam cu cel puţin trei femei pe zi”, a adăugat el.