Florin Bratu, „țiplă” chiar și la shaormerie! Deși e fit, selecționerul se mai răsfață și cu fast food | VIDEO EXCLUSIV

Redactor:
Robert Vișan
  • Publicat:

Florin Bratu (41 de ani), selecționerul echipei naționale de tineret, se mai răsfață din când în când cu câte o shaorma în oraș.

Fostul fotbalist al lui Dinamo se menține în formă și și-a păstrat fizicul de pe vremea când era încă în activitate, însă mai are și momente în care „calcă strâmb”.

Florin Bratu a fost surprins la o shaormerie din zona de nord a Capitalei.

Florin Bratu, „țiplă” chiar și la shaormerie

Deși a dat o fugă până la shaormerie, Florin Bratu și-a făcut apariție tot la costum, așa cum ne-a obișnuit la toate emisiunile televizate la care apare, dar și pe banca tehnică a echipei naționale de tineret a României.

Antrenorul a comandat shaorma, a plătit cu cardul și a luat mâncarea la pachet, apoi a plecat și s-a urcat la volanul mașinii sale, marca Mercedes.

Florin Bratu, impresionat de un internațional U21

Florin Bratu nu stă degeaba însă. Acesta urmărește în continuare jucătorii români sub 21 de ani și a pus ochii pe un tânăr talentan legitimat în străinătate.

Selecționerul României U21 a anunțat că îl are ca țintă pe Louis Munteanu, atacantul în vârstă de 19 ani de la Fiorentina, pe care l-a lăudat recent.

„Un jucător pe care vreau să îl câștigăm anul viitor este Louis Munteanu. A fost la mine acum, dar nu joacă la club. El este la Primavera. Apare în ultimele meci ca rezervă la prima echipă, dar încă nu joacă. Nici eu, nici Mutu, nici Pancu, nici Ganea, niciunul nu aveam execuțiile pe care le are el. I-am spus, trebuie să își dorească mai mult.

A fost și accidentat, are nevoie de ambiție și va fi super. Trebuie să se dezvolte în continuare. Are toate calitățile, are tărie de sine, e stăpân pe execuțiile lui, nu are trac, nu are frică. Probabil lipsa jocurilor l-a afectat. Eu îmi doresc să revină la nivelul pe care îl avea la Viitorul”, a spus Florin Bratu, conform GSP.

Robert Vișan / Redactor
Student la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării și tânăr de perspectivă în domeniu, și-a început cariera în anul 2021, fiind primit cu brațele deschise în cadrul familiei ProSport. Este pasionat în special de fotbal, handbal și tenis. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tanti Anica, bunicuța din România care l-a impresionat pe Papa Francisc: 'Papa mi-a făcut o favoare'
Tanti Anica, bunicuța din România care l-a impresionat pe Papa Francisc: 'Papa mi-a făcut o favoare'
Suhaib Meshah a fost declarat MORT! Fostul iubit al Danielei Crudu e dispărut de 3 ani și acum…
Suhaib Meshah a fost declarat MORT! Fostul iubit al Danielei Crudu e dispărut de 3 ani și acum…
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Ungurii au reacționat imediat după ce Csikszereda a promovat în SuperLiga României
Ungurii au reacționat imediat după ce Csikszereda a promovat în SuperLiga României
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
"Dacă mai continuaţi aşa, sunteţi pa". Reghecampf şi Neubert, ameninţaţi de un jucător din lot cu demiterea: "Laur s-a speriat"
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas…
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
Cât costă să devii pilot în România. Salariul poate ajunge la 100.000 de euro pe an
Cât costă să devii pilot în România. Salariul poate ajunge la 100.000 de euro pe an
Ceva CIUDAT se întâmplă cu Soarele! Este nemaivăzut de 100 de ani
Ceva CIUDAT se întâmplă cu Soarele! Este nemaivăzut de 100 de ani
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Se montează obligatoriu pe mașini. Regulă nouă UE, aplicabilă din ianuarie 2026. Șoferii vor controla direct
Se montează obligatoriu pe mașini. Regulă nouă UE, aplicabilă din ianuarie 2026. Șoferii vor controla direct
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să îmbătrânească. Te-ai prins despre cine e vorba?
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să…
×