Florin Pîrvu a avut parte de un weekend de gală. În localitatea natală, unde locuiește și acum, a fost inaugurată o sală de sport ultra-modernă, care îi va purta numele.
Pîrvu este din Plopu, o comună cu 2.300 de locuitori, aflată în apropierea Ploieștiului. Printr-un program CNI, copiii de aici vor avea posbilitatea de a face sport într-o locație livrată la cheie.
Sala este vopsită în galben-albastru și este dotată cu o tribună de 102 locuri. Are o suprafață construită de peste 1045 mp, vestiare generoase și e disponibilă pentru competiții de handbal, gimnastică, baschet, volei, lupte sau box.
Decizia de a denumi sala cu numele lui Florin Pîrvu a aparținut primarului Adrian Bălănescu. Adrian Ilie, Florin Cernat, Vivi Răchită, Cristi Vlad, Daniel Chiriță, Giani Kiriță, Claudiu Niculescu, Claudiu Tudor, Pompiliu Stoica, Robert Niță, Dinu Todoran, Gabi Mărgărit, Ion Haralambie și Costin Ene au participat la inaugurarea sălii, jucând un meci în compania echipei locale.
Pe lista invitaților s-au mai aflat Adrian Mutu, Marius Niculae și Vlad Munteanu, care nu au mai putut ajunge. Un moment deosebit a fost reprezentat de prezența lui Mircea Dridea (87 ani), cel mai mare fotbalist din istoria Petrolului. El a dat lovitura de începere și l-a felicitat pe Florin Pîrvu.
Lângă fostul fotbalist și antrenor al Petrolului s-au aflat și conducerile celor două cluburi pe el le-a antrenat în România. Claudiu Tudor și Bogdan Bălănescu nu au lipsit de la eveniment.
Pîrvu, care a trecut recent prin drama pierderii premature a soției sale, decedată la numai 47 de ani, a mulțumit tuturor celor implicați în desfășurarea evenimentului, având lacrimi în ochi. El i-a îndemnat pe copii să facă sport și să creadă în șansa lor de a face performanță.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER