Fost fotbalist al FCSB, părăsit de soție, a ajuns șomer! „Nu am niciun job. Am trăit din ce am strâns! Mai făceam și din TikTok, dar m-am oprit”

Sebastian Chitoșcă, 29 de ani, se transfera de la Ceahlăul la FCSB, în 2016, dar de trei ani și-a încheiat cariera. A trecut printr-un divorț, în urmă cu câteva luni, și acum nu are un job stabil.

A evoluat un an și jumătate la FCSB, dar în vara lui 2017 a fost cedat la FC Botoșani. A ajuns la U Cluj, în 2019, de unde s-a retras. A bifat și două apariții la echipa națională de tineret U19.

Chitoșcă a devenit cunoscut la show-ul Survivor România 2021 și recunoaște că trăiește din banii pe care i-a strâns. Și-a luat însă o diplomă de hairstylist, domeniu în care nu profesează deocamdată.

Fost fotbalist al FCSB, părăsit de soție, a ajuns șomer! „Nu am niciun job. Am trăit din ce am strâns! Mai făceam și din TikTok, dar m-am oprit”

Gigi Becali a plătit celor de la Ceahlăul 50.000 de euro pentru a-l transfera pe Sebastian Chitoșcă.

Fostul mijlocaș, născut în Piatra Neamț, s-a stabilit în București.

„Am terminat acel curs de hair-stylist și am luat examenul cu 9.20. Dar, deocamdată nu practic această meserie. Consider că nu este momentul, acum, să mă apuc de așa ceva, dar, pe viitor, clar, îmi doresc să îmi deschid un salon și să activez în domeniu. Ușor, ușor, am reușit să mă pun pe picioare, după divorț, sunt ok. Sunt în București. Nu am niciun job, nu am nicio activitate din care să produc bani” a declarat Chitoșcă pentru Fanatik.

În ultima perioadă, ca să fiu sincer, am trăit din ce am strâns. Mai făceam și din TikTok, am câștigat o sumă destul de mare de bani de acolo în două luni. Dar m-am oprit, pentru că e obositoare și treaba aceea, iar au am nevoie de liniște, să îmi pun ordine în gânduri – Sebastian Chitoșcă

Sebastian Chitoșcă a fost părăsit de soție, după o relație de opt ani. Susține că au rămas amici. „Noi vorbim de câteva luni, avem o relație ok, de amiciție. Ea s-a despărțit de mine. În 8 ani s-au adunat chestii, eu în ultimii trei ani de relație am neglijat-o destul de mult jucându-mă pe calculator, sunt multe lucruri, dar sunt chestiuni care rămân în interiorul familiei. Sunt convins că și acum și peste 10 ani ea mă va iubi” a mai declarat fostul fotbalist.

Publicat: 02 07. 2022, 09:02