Fotbalista Madelene Wright și-a deschis cont pe OnlyFans, după ce a fost dată afară de la Charlton pentru că ar fi băut șampanie în timp ce se afla la volan! GALERIE FOTO
Fostul star al celor de la Charlton, Madelene Wright, și-a lansat propria pagină pe site-ul de adulți OnlyFans, după ce a fost dată afară de la club la începutul lui decembrie 2020.
Fosta jucătoare nu și-a găsit un alt angajament până în prezent și nu a mai jucat fotbal de aproape o lună de zile.
Charlton a decis să o dea afară pe vedeta Madelene Wright, iar jucătoarea a ales să își câștige existența pe un site cu conținut erotic
Superba jucătoare Madelene Wright are în total 140 de mii de urmăritori pe conturile ei de Instagram și Twitter. Acum, fostul star al celor de la Charlton a decis să își arate și talentele pe care le posedă în afara terenului de fotbal și și-a anunțat fanii de pe Instagram și de pe Twitter că și-a deschis cont pe site-ul pentru adulți OnlyFAns.
Pagina ei de pe OnlyFans a fost lansată la o lună după ce a fost dată afară de către cei de la Charlton. Wright a postat un clip pe conturile sale de pe rețelele sociale cu mesajul: „Check the bio…”, cu referire la noul ei cont de pe site-ul de adulți cu pricina.
Au apărut pe Snapchat o serie de clipuri în care tânăra bea șampanie la volan și inhalează dintr-un balon!
Fostul star al lui Addicks solicită o taxă lunară de 40 de euro pentru accesul la pagina ei. Unul dintre fanii ei de pe Twitter a glumit în legătură cu anunțul făcut de frumoasa jucătoare: „M-am înregistrat și ea stă acolo și ține duble pe picior”.
Wright este fără echipă de la începutul lui decembrie când Charlton a luat decizia de a-i anula contractul după apariția unor clipuri video controversate cu fotbalista de 22 de ani.
În primul dintre videoclipuri, Madelene Wright este văzută cum inhalează dintr-un balon în timp ce ia parte la o petrecere împreună cu mai mulți prieteni.
În cel de-al doilea clip, ea apare când bea șampanie în timp ce conduce propriul automobil de lux, Range Rover Evoque. După ce clipurile video în cauză au apărut pe rețelele sociale Charlton Athletic a confirmat că a anulat contractul fotbalistei înregistrat la club și că aceasta nu va mai juca pentru această echipă.
Controversata jucătoare a fost cercetată în luna octombrie și de către fosta ei echipă, Millwall, după ce ar fi filmat un videoclip de pe bancheta din spate a unei mașini în care șoferul este văzut cum pune un câine de mici dimensiuni cu labele pe volan în timp ce conduce.