Fotbalista și-a cerut iubita în căsătorie! Cele două femei formează unul dintre cele mai mediatizate cupluri

Redactor:
Florin Cozma
Fotbalista și-a cerut iubita în căsătorie! Cele două femei formează unul dintre cele mai mediatizate cupluri
  • Publicat:

Fotbalista și-a cerut iubita în căsătorie în urmă cu ceva timp și a făcut public acest lucru abia acum prin intermediul unei postări de pe Instagram.

Samantha Kerr, australianca în vârstă de 30 de ani care evoluează în prezent pe postul de atacant la Chelsea, are de mai mult timp o relație cu o altă jucătoare de fotbal, Kristie Mewis, originară din Statele Unite ale Americii, care în prezent este legitimată la Gotham FC, din țara natală.

Samantha Kerr, fotbalista de la Chelsea, și-a cerut recent iubita în căsătorie

Se poate spune deci că ele formează unul dintre cele mai mediatizate cupluri din fotbalul mondial, cel puțin din cel feminin, iar la acest lucru a contribuit din plin și faptul că ele sunt foarte active pe rețelele de socializare.

Tot prin intermediul spațiului virtual și-a informat Samantha Kerr fanii că a făcut în urmă cu puțin timp, mai exact pe data de 1 septembrie 2023, a făcut acest pas extrem de important în viața ei.

„1 septembrie 2023”, a fost mesajul scurt postat de căpitanul naționalei feminine de fotbal a Australiei pe pagina sa personală de Instagram, mesaj însoțit de trei fotografii care ilustrează modul în care s-a produs cererea în căsătorie.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Sam Kerr (@samanthakerr20)

Fotbalista din Australia este una dintre cele mai bine cotate din lume în acest moment

Relația dintre cele două jucătoare de fotbal a început în 2020, în timpul pandemiei de Covid-19, și a fost făcută publică în timpul Jocurilor Olimpice care, din cauza crizei sanitare menționate anterior, s-a desfășurat în vara anului 2021, deși inițial era programată pentru 2020.

Povestea relației dintre ele a început în 2019 și este una foarte interesantă, întrucât cele două s-au cunoscut cu ocazia unui meci din campionatul feminin de fotbal din Statele Unite ale Americii, când s-au duelat într-o partidă Chicago Red Star – Houston Dash.

La scurt timp de la acest moment, în 2020, Samantha Kerr s-a transferat la Chelsea și a devenit la momentul respectiv cea mai bine plătită jucătoare de fotbal din lume, cu un salariu de 480.000 de euro brut pe an.

La gruparea de pe „Stamford Bridge”, australianca a reușit foarte rapid să demonstreze că merită din plin suma respectivă. În prezent, se poate lăuda cu 56 de goluri marcate în 71 de meciuri de campionat.

În acest an, Sam Kerr a terminat pe locul 2 în cursa pentru „Balonul de Aur” feminin, în spatele Aitanei Bonmati, de la FC Barcelona. Anterior, 2022 și 2021, australianca de la Chelsea a încheiat pe locul 3 în ancheta realizată de jurnaliștii de la „France Football”.

Sursă foto: Instagram

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Momentul în care o gravidă în 9 luni îşi prinde soţul cu amanta pe plajă. Ce a putut să-i spună infidelul când a dat cu ochii de ea
Momentul în care o gravidă în 9 luni îşi prinde soţul cu amanta pe plajă. Ce a putut să-i spună…
De nerecunoscut! Transformarea fizică a brazilianului numit ”circar” de Gigi Becali la FCSB
De nerecunoscut! Transformarea fizică a brazilianului numit ”circar” de Gigi Becali la FCSB
Adriana Simionescu și soțul ei și-ar fi spus „adio” după nici două luni de la nuntă! Ce i-ar fi făcut să se despartă atât de repede
Adriana Simionescu și soțul ei și-ar fi spus „adio” după nici două luni de la nuntă! Ce i-ar fi făcut…
Atletul român care nu a fost lăsat să participe la JO dintr-un motiv incredibil: „Mi s-a spus că oricum n-am șanse la medalie”
Atletul român care nu a fost lăsat să participe la JO dintr-un motiv incredibil: „Mi s-a spus că oricum n-am…
Cum arată acum Rocsana Marcu, fosta prezentatoare tv. S-a îngrășat enorm, iar fanii abia dacă o mai recunosc
Cum arată acum Rocsana Marcu, fosta prezentatoare tv. S-a îngrășat enorm, iar fanii abia dacă o mai recunosc
ULTIMA ORĂ! Florin Piersic a tras cortina! Anunț de ultim moment!
ULTIMA ORĂ! Florin Piersic a tras cortina! Anunț de ultim moment!
BANCUL ZILEI. Sultanul: - Eunuc, adu-mi nevasta cu numărul 80!
BANCUL ZILEI. Sultanul: - Eunuc, adu-mi nevasta cu numărul 80!
Metoda prin care Ionuț vrea să-și ia un apartament, fără bani din conturi sau credit. Dezvoltatorii imobiliare ridică din sprâncene
Metoda prin care Ionuț vrea să-și ia un apartament, fără bani din conturi sau credit. Dezvoltatorii imobiliare ridică din sprâncene
De ce atât de puține plante sunt ALBASTRE?
De ce atât de puține plante sunt ALBASTRE?
Milionarul român de doar 28 de ani, gest uriaş pentru o mamă singură cu 3 copii: Ai un suflet minunat
Milionarul român de doar 28 de ani, gest uriaş pentru o mamă singură cu 3 copii: Ai un suflet minunat
Cele două alimente care ne fac mai inteligenți, potrivit dr. Vlad Ciurea
Cele două alimente care ne fac mai inteligenți, potrivit dr. Vlad Ciurea
Mașinile care rămân garantat blocate la ITP. Vor fi reverificate la sânge de RAR
Mașinile care rămân garantat blocate la ITP. Vor fi reverificate la sânge de RAR
Mariana spune că are o șopârlă în stomac: Medicii m-au trimis la...
Mariana spune că are o șopârlă în stomac: Medicii m-au trimis la...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
30 de streameri populari din România vin la primul event local de gaming din toamna asta
30 de streameri populari din România vin la primul event local de gaming din toamna asta
Sport murdar. Pedepse dictate după partide trucate la tenis şi anchetă în fotbal german
Sport murdar. Pedepse dictate după partide trucate la tenis şi anchetă în fotbal german
În cât timp se prescrie o infracțiune rutieră? După câte luni se anulează amenda de circulație
În cât timp se prescrie o infracțiune rutieră? După câte luni se anulează amenda de circulație
Michele Morrone, mesaj acid după vizita în România. Ce l-a făcut pe actor să răbufnească, în online. A transmis totul în română
Michele Morrone, mesaj acid după vizita în România. Ce l-a făcut pe actor să răbufnească, în online. A transmis totul…
×