Fotbalistul, arestat pentru că făcea parte dintr-o rețea de trafic de droguri. Polițiștii au găsit 3.500 de doze, în valoare de 250.000 de euro

Foto: Profimedia 29 nov 2024
Vezi galeria foto - 2 poze

Un fost fotbalist a fost arestat după ce poliția a descoperit că făcea parte dintr-o rețea de trafic de droguri și a găsit 3.500 de doze, în valoare de 250.000 de euro.

Presa spaniolă a dezvăluit detalii despre cazul fotbalistului arestat pentru trafic de droguri. Este vorba de Jonathan Valle, fostul jucător de la Racing de Santander. Poliția a demarat o operațiune împotriva traficului de droguri în urma căreia au fost arestate 11 persoane în Cantabria, care au fost aduse deja și în fața Justiției.

Jonathan Valle, acuzat de trafic de droguri: „captură” în valoare de 250.000 de euro

Poliția spaniolă a efectuat operațiune de amploare care a vizat 11 persoane într-un dosar de trafic de droguri. Jonathan Valle a fost arestat săptămâna trecută, dar a fost eliberat la scurt timp. Din domiciliul bărbatului au fost confiscate mai multe documente, bani și cântare de precizie.

În cadrul operațiunii desfășurate de poliția spaniolă au fost efectuate 11 arestări din două organizații care se ocupau cu traficul de droguri în Cantabria. Aproximativ 3.500 de doze în valoare de 250.000 de euro, hașiș, MDMA și alte obiecte au fost confiscate, relatează Marca.

Carieră modestă realizată de unul dintre cei mai promițători tineri din generația sa

Jonathan Valle a fost eliberat și urmează să primească sentința din partea judecătorilor spanioli. Fostul fotbalist a avut un debut de carieră foarte promițător, fiind considerat unul din cei mai talentați juniori de la Racing  de Santander, dar până la urmă „s-a stins speranță” în lumea fotbalului evoluând mai mult în eșaloanele secunde, la Málaga, Ponferradina, Castellón, Leganés, Rubin Kazán, Recreativo de Huelva, Lugo, Burgos sau Bergantiños.

Fostul mijlocaș a debutat la doar 18 ani, în sezonul 2002-2003 pentru Real Racing Club. A acumulat 74 de meciuri în La Liga, dar mult mai multe meciuri în ligile inferioare. La 22 de ani, era cotat la 1,5 milioane de euro, dar după un început promițător cariera sa a luat-o la vale.

„Valle a fost odată considerat unul dintre cei mai promițători jucători ai generației sale. Fotbaliști de seamă precum Iniesta, Canales și Granero, din aceeași generație, considerau că are un potențial extraordinar, fiind printre cei mai buni jucători din fotbalul spaniol la acea vreme. Cu toate acestea, la fel ca mulți alții, ascensiunea în carieră nu s-a materializat pe măsură ce anii au trecut.

Jonathan Valle s-a intersectat cu Andrés Iniesta la Turneul Brunete, desfășurat în 1996. Ambii jucători au ajuns în finala acestui prestigios eveniment de fotbal pentru tineret, Valle conducându-și echipa la victorie. Stilul său îndrăzneț și gameplay-ul remarcabil nu au trecut neobservate, întrucât cantabrianul a fost, de asemenea, recunoscut drept al doilea cel mai bun jucător al acelei ediții, chiar în spatele tânărului Andrés Iniesta, care mai târziu avea să devină o legendă a fotbalului spaniol”, a notat footboom.

 

Publicat: 29 11. 2024, 17:42
Actualizat: 29 11. 2024, 17:44