FOTO ‘paranormal’** Linia continuă peste care a trecut Mircea Lucescu înaintea accidentului a DISPĂ‚RUT aproape definitiv

Situația ar fi comică, dacă nu ar naște un munte de suspiciuni. Încearcă cineva să acopere urmele lui Mircea Lucescu? Și dacă da, cum ar putea să schimbe cursul anchetei în condițiile în care există atât de multe probe la dosar?

Pe 6 ianuarie 2012, Mircea Lucescu a fost implicat într-un grav accident rutier. Aflat pe Bulevardul Vasile Milea din Capitală, antrenorul a virat la stânga fără să se asigure (conform primelor concluzii), el fiind izbit în plin de un tramvai. În momentul manevrei, Lucescu a tăiat linia continuă care separa sensurile de mers de liniile de tramvai.

Ei bine, la patru săptămâni după accident, linia continuă respectivă a dispărut subit. De fapt, ea abia se mai zărește, părând a fi acoperită intenționat cu vopsea albastră. Informația, prezentată inițial de RTV, a fost verificată ieri de ProSport. Iar pentru autenticitate, reporterul ziarului a spart gheața pe aproape șase metri în dreptul zonei unde s-a produs accidentul. Concluzia: se poate spune ușor că linia nu mai există!

Cine ar putea să explice situația:

Administrația străzilor.
Directoarea Alina Roman răspunde la al treilea apel. Probabil e într-o ședință, pentru că se aud voci în jur. Este amabilă, chiar dacă povestea sună mai degrabă caragios. „Sigur, trimiteți o sesizare pe adresa biroului de presă. Cum să dispară o linie continuă? Trebuie să facem o verificare la fața locului și abia după aceea vom da un răspuns”. La Biroul de presă, mirarea e la ea acasă: „Bănuiți că familia Lucescu a șters linia?”. Ei, nici chiar așa! Il Luce n-are voie să iasă din casă, juniorul Răzvan e în Antalya, iar nepotul Matei are treburi mai importante decât să stea încovrigat pe bulevard cu un rașpel într-o mână și cu o bidinea în alta.

Poliția rutieră
„Noi nu avem nicio treabă cu marcajele. Doar Administrația Străzilor din cadrul Primăriei Municipiului București vă poate da un răspuns. Dar stați liniștiți, s-au făcut fotografii în momentul accidentului și se află la dosar. Chiar dacă linia a dispărut între timp ea va rămâne probă dacă se află la dosar. Fotografiile nu mint”, spune ofițerul contactat de ProSport. Oare așa o fi? N-ați auzit de photoshop?

Drumarii
Apel la firma care se ocupă cu deszăpezirea în zona respectivă. Răspunde un bărbat cu voce groasă. „De unde? De la ziar? Lasă-mă nene în pace, că nu vreau să am belele”. Îi promitem că nu-i dăm numele și smulgem câteva răspunsuri. „Linia aia se poate strica de la sare sau de la soluția pe care o dăm pe jos pentru a topi zăpada. Numai că noi avem o vorbă aici. Ce se face de mâna omului tot de mâna omului se desface”. O știi omul ce știe, mai ales că prea e albastră situația.


7.000 de euro a costat spitalizarea și tratamentul lui Mircea Lucescu la Spitalul Universitar de Urgență din București, bani achitați de tehnician


Cum se poate schimba încadrarea
Dacă linia continuă nu ar exista, ar putea fi validată declarația dată de Mircea Lucescu. Antrenorul susține că s-a asigurat atunci când a făcut manevra, iar tramvaiul era foarte departe. „Dumnezeu mi-e martor. Acel vatman parcă a vrut să intre în mine… Eu staționam, mă așteptam să frâneze”, au fost declarațiile lui Il Luce. Cu alte cuvinte, el a făcut o manevră corectă, a fost obligată să aștepte pentru a da prioritate mașinilor din sens invers și a fost lovit intenționat în plin de tramvai. De la Poliția Rutieră, lucrurile sunt însă clare: „La lege spune că șoferul este obligat să elibereze calea tramvaiului. Plus că trebuia să se asigure”, spune un ofițer. Discuția este însă alta: concluziile nu mai aparțin poliției, ci unui procuror.

Publicat: 01 02. 2012, 08:39
Actualizat: 01 02. 2012, 08:42