FOTO Wozniacki nu mai e pe liber!** Daneza s-a cuplat cu un conațional, fotbalist la Arsenal

Un cuplu incendiar se prefigurează în sportul mondial, iar
tabloidele nu ratează nicio ocazie să-i fotografieze pe cei doi
împreună. Celebra jucătoare de tenis daneză Caroline Wozniacki a
fost văzută ieșind dintr-un restaurant din Londra în compania
conaționalului său, Niclas Bendtner, atacant la Arsenal. Presa a
speculat imediat că tinerii formează un proaspăt cuplu, deși niciun
gest făcut la ieșirea din local nu trăda acest lucru, în afară de
privirile duioase pe care și le aruncau.

Aceleași tabloide britanice susțin că legătura dintre Wozniacki și
Bendtner s-a înfiripat înainte de startul turneului de tenis de la
Wimbledon, atunci când tenismena i-a făcut fotbalistului rost de
bilete, serviciu întors de acesta cu tichete la meciurile lui
Arsenal. Singura problemă ar fi că Wozniacki este fan Liverpool,
așa că probabil nu va profita de oferta lui Bendtner.


Publicat: 02 07. 2011, 09:37
Actualizat: 02 07. 2011, 09:38