Marius Neg, frizerul vedetelor de la Real Madrid, dezvăluie cine e fotbalistul de la FCSB pe care dorește să îl tundă!
Românul în vârstă de 30 de ani a plecat de jos și a ajuns să tundă câțiva dintre cei mai faimoși jucători ai „galacticilor”, dar marea sa dorință va surprinde multă lume.
Deși i-a tuns deja pe fotbaliști precum Brahim Diaz sau Dani Ceballos și a avut ocazia să-l întâlnească și pe Jude Bellingham, Marius Neg recunoaște că și-ar dori să-l tundă pe Florinel Coman!
Fan FCSB încă din copilărie, frizerul speră ca echipa roș-albastră să devină campioană după o pauză de nouă ani la finele acestui sezon.
`Prima dată am început să îl tund pe Javi Ontiveros. Acum joacă la Villareal B. După un timp am auzit că este cumnatul lui Brahim Diaz. Într-o seară m-a sunat și m-a întrebat dacă vreau să mă duc la Brahim acasă ca să-l tund. El încă juca la AC Milan. Și așa am început relația cu el. I-a plăcut cum l-am tuns.
Brahim Diaz m-a recomandat lui Dani Ceballos și altor jucători. Sper să ajung să tund și alți fotbaliști ai celor de la Real Madrid. Bellingham, nu. Încă (n.r. – râde). El este un fotbalist de top, iar eu, cum eram acolo, am ținut neapărat să fac o poză alături de el. Acum, că mă cunoaște, poate pe viitor își schimbă frizerul.
Vinicius ar fi un client foarte bun pentru să se tunde la 3 zile (n.r. – râde). Ar fi ceva. Adevarul e că este o sumă fixă de bani, plus că pe lângă asta mai un tricou, mai o intrare la meci. De exemplu etapa viitoare mă duc pe Santiago Bernabeu, așa că să zicem că acesta este bacșișul meu.
Clar țin cu FCSB de mic. Și acum urmăresc liga noastră. Sper să iasă campioni. Cine știe, poate într-o zi ajung să tund și vreun jucător de acolo. Pe Florinel Coman mi-ar plăcea. Aș vrea să-i fac o freză cool”, a spus Marius Neg, conform iamsport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER