Gabi Balint, genial în postura lui Moș Crăciun: „I-aș da lui Gigi Becali o carte, Tăcerea Mieilor!” + Cum i-a ironizat pe Dan Petrescu și Crăciunescu

Ce cadou i-ar face Gabi Balint lui Gigi Becali de Caciun
Vezi galeria foto - 9 poze

Gabi Balint a luat desaga lui Moș Crăciun și a pregătit câteva cadouri pentru câțiva oameni din fotbal. Fostul mare atacant al Stelei și al naționalei s-a arătat foarte inspirat în ce privește darurile pregătite pentru Gigi Becali sau Dan Petrescu. Nici Ion Crăciunescu nu a fost uitat în Ajunul Crăciunului.

Gabi Balint își petrece Sărbătorile acasă, la Bistrița. Fostul atacant din Ghencea s-a arătat foarte relaxat în Ajunul Crăciunului și a îmbrăcat haina Moșului.

Gigi Becali, Dan Petrescu și Ion Crăciunescu sunt cei trei oameni cu care „Moșul” Gabi Balint a ținut să fie iertător și darnic.

Gabi Balint, genial în postura de Moș Crăciun: „I-aș da lui Gigi Becali o carte, Tăcerea Mieilor!”

„I-aș da cadou lui Gigi Becali o carte, pentru că eu când eram mic și mergeam la onomastică, dădeam cărți cadou. Nuvela „Tăcerea Mielior” și un album, ultimul album al lui Rammstein, ca să asculte nu numai muzica religioasă pe care o ascultă în mașină.

Pentru Dan Petrescu i-aș pune sub brad un mare butoi pe care să scrie „miracol”. În momentul în care să ridice capacul să vadă mult VAR.

Pentru Ion Crăciunescu… am un cadou și pentru Ion Crăciunescu, să petreacă sărbătorile în Grecia alături de familia Vasaras și Burleanu”, a spus Balint la Digi Sport.

După ce s-a retras din spațiul public, Gigi Becali pare că va renunța și la exuberantele petreceri de Anul Nou. ProSport a aflat că patronul FCSB va petrece Sărbătorile la Biserică.

în ciuda relațiilor tensionate cu mulți oameni din fotbal, Gigi Becali rămâne un suflet caritabil. Omul de afaceri a făcut un gest superb cu ocazia Crăciunului pentru Ioana Tufaru, fiica regretatei artiste Anda Călugăreanu.

Ioana Tufaru a primit cadou o casă de la patronul lui FCSB, iar afaceristul din Pipera nu s-a oprit aici. I-a făcut sărbătorile mai frumoase, după ce i-a dăruit mai multe produse și mâncăruri tradiționale.

Publicat: 24 12. 2020, 21:50
Actualizat: 24 12. 2020, 21:54