Generația cu suflet de aur!** Foștii tricolori au evoluat la Timișoara pentru o cauză nobilă
Hagi, Rotariu, Belodedici și Compania au revenit în Banat în scop caritabil, dar au făcut și spectacol într-un joc cu gloriile Politehnicii Timișoara.
Acum șase ani, „România ’94” înfrunta „Brazilia ’94” pe „Dan Păltinișanu” și s-au strâns bani pentru sinistrați. Ieri, generația condusă de Gică Hagi s-a întors pe același stadion. Scopul? Strângerea de fonduri pentru ca Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” să poată achiziționa un laser chirurgical. Din păcate, doar o tribună a ovalului „violet” a fost umplută, dar, chiar și așa, entuziasmul nu a lipsit.
Toni Doboș, cel mai aclamat
Stelea, Contra, Belodedici, Rotariu, Hagi sau Viorel Moldovan, fotbaliștii din reprezentanta celei mai bune naționale din istoria României, au răspuns prezent. Totuși, cel mai aplaudat tricolor a fost Toni Doboș. Fostul patron al lui Poli a răspuns salutului galeriei după ce a fost caracterizat ca fiind „Omul care a readus fotbalul în Timișoara”. „Generația de Aur” a învins-o pe Poli cu 2-1 prin golurile marcate de Rotariu și Hagi, în timp ce pentru bănățeni a marcat Oli Trandu.
Nu mai suntem ca înainte, dar e bine că încă intrăm pe teren. În fiecare an e din ce în ce mai greu. Doar bucuria jocului nu s-a schimbat
Gică Hagi, fost internațional
Articol scris de Cornel BIHOLARI