George Copos, fostul patron al Rapidului, în formă de zile mari: cântă și dansează pe muzică românească! Fluierul care l-a făcut pe milionar să vibreze | VIDEO

George Copos, fostul finanțator al clubului Rapid București, este într-o formă de zile mari de când a ieșit din lumea fotbalului.

George Copos, fostul patron al Rapidului, în formă de zile mari: cântă și dansează pe muzică românească! Fluierul care l-a făcut pe milionar să vibreze

George Copos (69 de ani) a organizat o petrecere de zile mari pe 7 ianuarie, atunci când este sărbătorit Sfântul Ioan Botezătorul, iar fostul finanțator al Rapidului s-a distrat de minune.

Atmosfera de la petrecerea organizată la hotelul deținut de George Copos a fost întreținută de formația lui Valentin Precup.

Îmbrăcat într-un costum negru, cu un papion la gât, fostul finanțator al lui Rapid a dansat și a cântat toată seara alături de Valentin Precup și formația sa.

@valentinprecup96 #fy #fyp #viral #anahotelspoianabrasov #delafun #fluierici ♬ sunet original – Valentin Precup

George Copos a preluat Rapidul în 1993, iar alături de echipa din Giulești a câștigat două titluri de campioană, în 1999 și 2003, și de patru ori Cupa României. Afaceristul a renunțat la Rapid după 20 de ani, după ce a cedat echipa lui Nicolae Cristescu și Adrian Zamfir.

Petrecerea la care George Copos s-a distrat de minune a avut loc la hotelul deținut de el în Poiana Brașov

Hotelul unde a avut loc petrecerea la care a luat parte George Copos este deținut chiar de fostul patron al Rapidului. Ana Hotels Sport este situat în stațiunea Poiana Brașov și se află exact lângă pârtiile de schi. Orașul Brașov se află la doar 15 kilometri distanță de locația de patru stele, în timp ce Castelul Bran este la 25 de kilometri.

Restaurantul la care a avut loc petrecerea organizată de Sfântul Ioan servește preparate românești, maghiare și internaționale și are o terasă cu o vedere direct la pârtiile de schi din apropiere.

După știința mea – și credeți-mă că știu ce vorbesc – am investit până acum 35 de milioane de euro în clubul Rapid și am scos 0 – declara George Copos în 2010

  • 25 de milioane de euro a investit George Copos în modernizarea Athenee Palace, unul dintre cele mai importante hoteluri din București
  • 2 titluri a câștigat Rapid sub conducerea lui George Copos, în 1999 și în 2003
  • 200 – 210 milioane de euro era averea lui George Copos în 2021, conform Top 300 Capital
Publicat: 08 01. 2023, 10:38
Actualizat: 08 01. 2023, 10:40