Gest fabulos: Peluza Nord va purta numele „Didi Prodan” la meciul Generației de Aur!
La meciul de adio al Generației de Aur (25 mai 2024 – Arena Națională), Peluza Nord își va schimbă numele în Tribuna “Didi Prodan”.
La inițiativa lui Gică Popescu și a coechipierilor, organizatorii deja au schimbat și numele de pe bilete, iar zona în care, de obicei, stă galeria, va cinsti memoria lui Didi. Pentru această întâlnire s-au vândut deja peste 15.000 de bilete, cu 5 luni înainte de eveniment.
Gică Popescu a vorbit despre acest eveniment și despre ce așteptări are.
„Cei mai mulți suporteri la un meci acasă i-am avut pe Ghencea. Pe 25 mai vom doborî recordul și va fi meciul Generației de Aur cu cei mai mulți suporteri în tribune. Dacă aș putea alege un meci de la națională pe care să îl retrăiesc, ar fi cel cu Argentina. A fost cea mai mare performanță la nivel de echipă națională. Generația actuală trebuie să ia de la noi dragostea pe care o aveam pentru echipa națională, trăirea pe care o aveam când îmbrăcăm tricoul României.
Cel mai emoționant moment cred că va fi ieșirea noastră de pe teren, la finalul meciului. Sperăm într-un stadion plin, oamenii merită un asemenea eveniment. Vor fi multe lacrimi”, a spus Gică Popescu.
Meciul se va juca pe 25 mai!
Programat inițial pe 18 mai, meciul de adio al Generației de Aur a fost mutat cu o săptămâna mai târziu. Programul ultimei etape din Superliga a fost anunțat oficial și va avea loc în weekend-ul 18-19 mai, iar Generația de Aur nu și-a dorit să încurce programul campionatului intern și, implicit, pe al echipei naționale care va conta pe jucători din Superliga.
Astfel, pentru a nu decala meciul de campionat care ar avea loc pe Național Arena, organizatorii meciului și Generația de Aur au mutat evenimentul cu o săptămâna mai târziu, de la aceeași ora (tot sâmbătă, de la 20:30, însă pe 25 mai în loc de 18 mai).