Gestul prin care Dumitru Dragomir crede că milioane de români o vor duce mult mai bine: „Să facă asta până mor!”
Dumitru Dragomir (77 de ani) a dezvăluit ce ar trebui să facă toți românii, de-a lungul întregii vieți, pentru a trăi mai bine.
Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal nu mai este implicat în sportul-rege din țara noastră, în prezent fiind preocupat de construcțiile pe care le ridică la marginea Bucureștiului. „Oracolul din Bălcești” nu stă, însă, departe de fenomen, urmărind tot ce se întâmplă în Superliga. Astfel, acesta intervine frecvent în presă și își expune părerile, însă de multe ori nu se limitează doar la ceea ce ține de fotbal.
Dumitru Dragomir a ajuns la vârsta la care este îndreptățit să ofere sfaturi de viață, iar ce a spus acum este convins că va schimba viețile a milioane de români.
Dumitru Dragomir crede că milioane de români o vor duce mult mai bine dacă îi vor asculta sfatul: „Să facă asta până mor!”
Fost șef al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir a transmis că toată lumea ar trebui să ia masa cel puțin o dată pe săptămână împreună cu toată familia, de-a lungul întregii vieți.
„Eram la masă cu nepoții, duminică. Sfătuiesc pe toată lumea. O dată pe săptămână chemi nepoții, copiii, părinții la masă obligatoriu, până mor. Acolo le-am spus nepoților mei, că acum sunt mărișori.
Cât trăiți voi să vă respectați părinții, copiii și nepoții, altfel nu vă respectă nimeni. Ei văd că sunt respectat pe unde merg și sunt mândri”, a spus Dumitru Dragomir, potrivit Fanatik.
Dumitru Dragomir, trezit în toiul nopții: „De ce, mă, tată?”
Dumitru Dragomir a mai spus că în viață este foarte importantă punctualitatea și a dezvăluit cum a învățat această lecție.
„La mine, de când mă cunosc, o femeie de serviciu dacă mi-a dat întâlnire la ora 11:15 eu la 11:00 sunt acolo. L-am învățat și pe băiatul meu, dar și pe nepoți rigurozitatea și respectul față de celălalt.
Tata, Dumnezeu să-l odihnească, mai pleca cu rata la Craiova. Ba cu ouă, ba cu castraveți, cu roșii. Mergeam cu rata. Rata venea la ora 5 dimineața din Bălcești. Ne înjură lumea că am făcut oraș din Bălcești că sunt taxele mai mari.
Și plecam cu rata, puneam bagajele sus, mergeam să vindem ceapă, castraveți, ouă, găini, ce ne dădea mama. Trebuia rata să plece la 5. Tata de la 2 mă scula să mergem la rată. «De ce, mă, tată, stăm de la ora asta?». «Păi, să nu pierdem rata».
Trei ore, fii atent aici. Așa m-a făcut și pe mine. O dată am întârziat și am pierdut rata, am pierdut marfa. Sunt un om serios, am o familie frumoasă. În proporție de 50-60% în viață m-a ajutat seriozitatea”, a spus Dumitru Dragomir.