Gică Hagi a ordonat, Ianis Hagi a ascultat: cum a fost surprins fiul „Regelui” la scurt timp după nuntă
Ianis Hagi a ascultat ordinul lui Gică Hagi! Fiul „Regelui” a fost surprins într-o postură neașteptată la două zile după nuntă.
În weekend, Ianis Hagi s-a căsătorit cu iubita sa, Elena Tănase. Petrecerea grandioasă, de după cununia religioasă, a avut loc la Palatul Știrbey, unde au fost prezenți peste 700 de invitați.
Ce a făcut Ianis Hagi imediat după nuntă, la ordinul lui Gică Hagi
Marți, la două zile după nuntă, Ianis Hagi a luat pe toată lumea prin surprindere, postând o fotografie, pe Instagram, din sala de forță. Alături de fotografia respectivă, fiul „Regelui” a atașat un mesaj sugestiv.
„We back (n.r. Ne întoarcem)”, a scris Ianis Hagi, pe Instagram.
Decizia lui Ianis Hagi de a reveni la „treabă” imediat după nuntă vine la îndemnul tatălui său. Gică Hagi a spus, în timpul petrecerii de duminică, că, începând de luni, toată lumea trebuie să meargă la muncă.
„Fericit, împlinit, băiatul a ajuns să facă un pas important, un pas care-l face mult mai responsabil. Să fie fericţi amândoi, să-şi facă propria lor viaţă. Este totul extraordinar, lumea e fericită, sperăm să se bucure toţi şi de mâine, la muncă”, a declarat Gică Hagi, la Antena 1.
„Sunt o mamă foarte fericită, mândră de copiii mei astăzi. Le doresc din tot sufletul o căsnicie fericită şi aştept nepoţi. Dar doar Dumnezeu ştie”, a spus, de cealaltă parte, Marilena Hagi, mama lui Ianis Hagi, pentru sursa citată mai sus.
Gigi Becali s-a făcut remarcat la nunta lui Ianis Hagi
Gigi Becali a dezvăluit că a acaparat ringul de dans la nunta lui Ianis Hagi, asta deși, înainte de petrecere, își propusese să nu danseze.
„Am făcut ce am putut să fac, ce mi-a plăcut să fac. I-am spus nevestei că o să mă abțin și nu o să mai dansez, iar ea mi-a zis: «Gigi, tu zici că nu, dar pe tine te ia trenul». M-a luat trenul. Au trecut anii, ce să facem. Am dansat atât de mult, acum parcă sunt obosit”, a spus Gigi Becali, pentru Fanatik.